PS Antonie a binecuvântat tineri din Episcopia de Bălţi pentru a participa la ITOM 2019

Vineri, 23 august 2019, PS Antonie, Episcop de Bălţi, a binecuvântat un grup de tineri din Episcopia de Bălţi pentru a participa la „Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova” (ITOM) 2019. Întâlnirea este organizată, la Iaşi, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Moldova din acest an are ca temă „Tânărul în Cetate” şi se desfăşoară în perioada 23-25 august 2019.

PS Antonie i-a îndrumat pe tineri să fie activi la seminarele şi atelierele din cadrul ITOM 2019, menţionând că: „Aveţi o binecuvântată ocazie să aflaţi lucruri care vă vor fi de folos toată viaţa. Asemenea unor albine care adună polenul pentru miere, să adunaţi şi voi tot ce este bun pentru a creşterea voastră duhovnicească. Întâlnirile au un program bogat şi au ca obiective formarea tinerilor pentru implicare în viaţa comunităţii. Tinerii sunt viitorul neamului. De ei depinde ce se va întâmpla cu neamul nostru mâine, care va fi credinţa urmaşilor, ce valori vor împărtăşi şi care va fi viaţa lor comunitară. De aceea din aceste întâlniri, frăţiilor voastre, aveţi doar de câştigat”.

În cele 3 zile, cât va dura Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova (ITOM) 2019 vor fi organizate în Iași, pentru un număr de 1500 de tineri dintre care 130 din Basarabia și zona Cernăuți (Ucraina) un program complex care va cuprinde:

1. manifestări culturale și artistice (vizitarea orașului Iași, concert, Festivalul Bucuriei – târgul meșterilor și meșteșugurilor);

2. educative (7 conferințe de tip TedEx, 1 conferință în Grădina Palas, 65 ateliere tip dezbatere, târgul meșterilor populari și al meșteșugarilor).

Obiectivele întâlnirii:

- Formarea tinerilor și încurajarea dialogului dintre aceștia cu scopul dezvoltării unor rețele active de tineri la nivel local și regional și promovarea modelelor creștin ortodoxe;

- Încurajarea implicării tinerilor în comunitate prin prezentarea unor modele de bună practică;

- Promovarea modelelor și valorilor tradiționale care duc spre implicarea activă în comunitate prin intermediul unor conferințe de tip TedEx care aduc în fața celor prezenți persoane inspiraționale, care prin implicarea lor au reușit să producă o schimbare atât la nivel personal cât și în comunitate.

Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi