PS Antonie: „Creştin înseamnă a fi şi cinstitor al Sfintei Cruci”

Vineri, 27 septembrie 2019, ziua prăznuirii Înălţării Sfintei Cruci (stil vechi), PS Antonie, Episcop de Bălţi, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din localitatea Sloveanca, rn. Sângerei (preot paroh – Prot. Valeriu Cernei, vicar-administrativ al Episcopiei de Bălţi).

În cuvântul său, PS Antonie a vorbit despre cinstirea Sfintei Cruci în cultul ortodox şi locul ei în viaţa creştinului. PS Antonie, între altele, a spus: „Sfânta Cruce este bogăţia cultului nostru ortodox, crucea însemnă putere, crucea înseamnă apărarea noastră de tot răul. Creştin înseamnă a fi şi cinstitor al Sfintei Cruci. Toată viaţa noastră stă sub semnul Sfintei Cruci. Crucea ne însoţeşte de la naştere până la mormânt”. „Să cinstim Sfânta Cruce şi vom fi tot timpul cu Hristos”, a îndemnat PS Antonie.

PS Antonie a apreciat activitatea părintelui Valeriu din cadrul Episcopiei de Bălţi şi i-a mulţumit pentru acesta.

Părintele Valeriu i-a mulţumit PS Antonie pentru vizită şi binecuvântate arhierească şi l-a invitat să mai vină la Sloveanca şi cu alte ocazii.

Istoric: Temelia pentru biserica din satul Sloveanca a fost sfinţită în anul 1934 de către episcopul Visarion Puiu, care în calitate de episcop de Hotin avea reşedinţa la Bălţi. Până în anul 1940, când trupele sovietice au invadat ţara, sfântul locaş a fost înălţat până la gemuri. Construcţia mergea anevoios pentru că piatra era adusă, cu carele cu boi, de la Cosăuţi, judeţul Soroca. După 1944, în timpul regimului sovietic ridicarea sfântului locaş a fost imposibilă. Spaţiul bisericii neterminate a fost utilizat, de cooperativa sovietică din localitate, pentru uscarea tutunului. Lucrările de continuare a ridicării sfântului locaş au fost reluate, la iniţiativa unor buni creştini din sat, în anul 1989. Biserica a fost sfinţită în anul 1992 de către Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, astfel firul canonic al ierarhilor de acelaşi neam şi al jurisdicţiei canonice a Mitropoliei Basarabiei a fost reînnodat. Din data de 3 martie 1993, la Sloveanca păstoreşte părintele Valeriu Cernei, vrednic slujitor al Mitropoliei Basarabiei. Pentru faptul că este slujitor la Mitropolia Basarabiei, părintele Valeriu şi membrii familiei sale au avut mult de suferit după 1992 încoace.

Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi