PS Antonie: „Rugăciunea ne ajută să ne schimbăm viaţa”

Miercuri, 19 august 2020, ziua când creştinii ortodocşi, care respectă sărbătorile după calendarul neîndreptat (stilul vechi), au prăznuit Schimbarea la Faţă a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, PS Antonie, Episcop de Bălţi, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava” din Voloviţa, Soroca (preot paroh - PC părinte Florentin Constantin Doboşeriu, consilier eparhial).  

PS Antonie, în cuvântul său, s-a referit la praznicele împărăteşti, la Schimbarea la Faţă a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi la învăţăturile care se desprind din acest praznic.

PS Antonie, între altele, a spus: „Vedem că Mântuitorul s-a schimbat la faţă în timpul rugăciunii. Când era în rugăciune totul s-a umplut de lumină: faţa Mântuitorului, hainele şi s-a arătat norul luminos. Învăţăm, astăzi, că rugăciunea aduce lumină în sufletele noastre. Mai învăţăm, de asemenea, că toţi suntem chemaţi să ne schimbăm: să ne schimbăm viaţa, să ne schimbăm atitudinea faţă de semenii noştri, să fim mai buni, mai toleranţi, mai răbdători, mai puţin indiferenţi de încercările prin care trece aproapele nostru ş.a. Dar această schimbare o putem face cu ajutorul rugăciunii. Rugăciunea ne ajută să ne schimbăm viaţa”. „Să înmulţim rugăciunea pentru a ne schimba viaţa, pentru a deveni mai buni, pentru a ne umplea sufletele de lumină”, a îndemnat PS Antonie.

Conform tradiţiei, PS Antonie a sfinţit strugurii, noua roadă a viţei de vie, împreună cu celelalte poame.

PS Antonie a mulţumit părintelui consilier Florentin Constantin Doboşeriu pentru implicarea responsabilă în activitatea Episcopiei de Bălţi.

Părintele Florentin Constantin a mulţumit PS Antonie pentru vizită şi binecuvântare arhierească, invitându-l pe ierarhul Episcopiei de Bălţi să mai vină la Voloviţa şi cu alte ocazii.

Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi