PS Antonie: „Ascultarea înmulţeşte roadele ostenelilor noastre”

Duminică, 11 octombrie 2020, PS Antonie, Episcop de Bălţi, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena” din satul Corlăteni, rn. Râşcani (preot paroh Valeriu Ursu).

În cuvântul său rostit după Sfânta Liturghie, Preasfinţitul Antonie s-a referit la textul Evangheliei din Duminica a XVIII-a după Rusalii.

Vorbind despre virtutea ascultării, PS Antonie, între altele, a spus: „Vedem din Evanghelie cât de mult contează ascultarea. Când pescarii au făcut ascultare şi au aruncat mrejele „au prins mulţime mare de peşti, încât li se rupeau mrejele” şi corăbiile „erau gata să se scufunde”. Au făcut ascultare, cu toate că o noapte întreagă s-au ostenit, dar nu au prins nimic. Poate aveau o îndoială că vor prinde ceva, dar totuşi au făcut ascultare şi munca lor a fost răsplătită. Vedem de aici că ascultarea înmulţeşte roadele ostenelilor noastre. Ascultarea aduce binecuvântare şi pace în sufletele noastre şi armonie în comunitate. Ascultarea apropie de Dumnezeu şi îl ţine la distanţă pe cel rău. Neascultare dimpotrivă aduce tulburare în sufletul omului, stare care poate aduce daune între semeni (familie, loc de muncă, societate), iar rânduiala o transformă în neorânduială. Neascultătorul îndepărtează binecuvântarea lui Dumnezeu de la el şi se lipseşte de ajutorul Lui. Cel fără ascultare poate ajunge un răzvrătit. Neascultarea îmbolnăveşte sufletul”.

„Să ne ferim de cei care ne îndeamnă la neascultare. Ei nu lucrează cu Dumnezeu. Să căutăm pacea şi ascultarea pentru a fi tot timpul în Lumină şi a avea binecuvântarea Domnul cu noi”, a îndemnat PS Antonie.

PS Antonie, de asemenea, i-a îndemnat pe cei prezenţi, în contextul noii boli de Covid-19, să fie atenţi cu sănătatea lor şi a celor din jur.

În cadrul Sfintei Liturghii, PS Antonie a înălţat rugăciuni către Bunul Dumnezeu pentru încetarea noii boli molipsitoare.

Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi