PS Antonie: „Întâlnirea cu Dumnezeu aduce în sufletul nostru pace, linişte şi bucurie”

 

 
Duminică, 7 februarie 2021, PS Antonie, Episcop de Bălţi, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Acoperemântul Maicii Domnului” din oraşul Donduşeni (preot paroh Roman Botezat).
În cuvântul rostit după Sfânta Liturghie, PS Antonie s-a referit la pericopa evanghelică din Duminica a 32-a după Rusalii (a lui Zaheu). Vorbind despre curiozitatea lui Zaheu de a-L vedea pe Iisus, PS Antonie, între altele, a spus: „Zaheu arată interes pentru Iisus şi vrea să-l vadă. El auzise că Iisus ajută pe cei în nevoi şi poate auzise şi de faptul că avea şi un ucenic care fusese vameş – Matei. Această dorinţă de a-L vedea pe Iisus îl determină pe Zaheu să se urce într-un copac, pentru că, ne spune Evanghelia, era mic de statură. Acest fapt nu a rămas neobservat de Mântuitorul. La dorinţa lui Zaheu de a-L vedea, Iisus răspunde cu autoinvitarea Sa în casa lui Zaheu. Intrarea lui Iisus în casa sa, îi schimbă viaţa lui Zaheu. Din lacom, zgârcit şi indiferent faţă de semeni, el devine darnic şi atent cu ei, pentru că promite să dea o jumătate din averea sa săracilor şi promite, de asemenea, să despăgubească pe cei nedreptăţiţi de el. Vedem din Evanghelie că la căutarea lui Zaheu a răspuns Iisus. Iar întâlnirea cu Iisus îl schimbă pe Zaheu. Aşa se întâmplă în viaţa omului – când noi îL căutăm pe Dumnezeu, El ne caută pe noi. Când noi mergem spre Dumnezeu, El porneşte în întâmpinarea noastră. Iar întâlnirea cu Dumnezeu aduce în sufletul nostru pace, linişte şi bucurie”. „Să-L căutăm pe Dumnezeu, izvorul liniştii şi bucuriei sufleteşti”, a îndemnat PS Antonie.
PS Antonie i-a îndemnat, de asemenea, pe cei prezenţi, să fie atenţi cu sănătatea lor şi a celor din jur în contextul noii boli de Covid-19.
În cadrul Sfintei Liturghii, PS Antonie a înălţat rugăciuni către Bunul Dumnezeu pentru încetarea noii boli molipsitoare.
PS Antonie a rostit şi o rugăciune pentru sufletul vrednicului de pomenire Patriarhul Teoctist la împlinirea a o sută şase ani de la naştere.
Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi