PS Antonie: „Crucea este semnul mărturisirii credinţei celei drepte”

Duminică, 16 mai 2021, PS Antonie, Episcop de Bălţi, după oficierea Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii şi a unui parastas, pentru toţi eroii neamului românesc, la biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din localitatea Burlăneşti, raionul Edineţ (preot paroh Nicolae Pânzariu), a oficiat slujba de sfinţire a unei cruci imense (7,5 x 3,5 metri).

Părintele Nicolae a menţionat că această cruce, care a fost aşezată „pe stâncuţă”, o zonă vizibilă din diferite părţi ale satului, şi care va fi luminată de leduri, este o ofrandă a creştinilor din Burlăneşti Mântuitorului nostru Iisus Hristos, biruitorul morţii şi al iadului.

Crucea a fost realizată cu aportul creştinilor, lucrările fiind coordonate de primăria satului Burlăneşti. Domnul primar Sergiu Balamutovschi, prezent la eveniment, a menţionat contribuţia părintelui Nicolae la realizarea acestui proiect de importanţă duhovnicească din sat şi a mulţumit tuturor celor care s-au implicat în ridicarea Crucii-monument de la Burlăneşti. 

În cuvântul său, PS Antonie a mulţumit părintelui Nicolae pentru iniţiativa frumoasă de a instala o cruce, luminată de leduri, în Burlăneşti, domului primar pentru implicare şi tuturor care au contribuit la ridicarea crucii, „mărturie că la Burlăneşti sunt creştini ortodocşi”. PS Antonie, între altele, a mai spus: „Crucea este armă împotriva celui viclean, este pavăză, scut de apărare a creştinului de tot răul. Crucea arată că acolo unde este instalată, vieţuiesc creştini. O întâlnim la răscruci de drum, la fântâni, la izvoare. Crucea este semnul mărturisirii credinţei celei drepte. Crucea însoţeşte creştinul toată viaţa, de la naştere până la mormânt”.

La finalul slujbei de sfinţire a fost prezentat un mini-recital de cântece şi poezii, pregătit de doamna Lucia Gheras, directorul Gimnaziului din sat, în cadrul căruia au evoluat copii din sat şi ansamblul „Valea Draghiştei” de la Casa de Cultură din satul Burşăneşti.

Gospodinele din Burlăneşti au oferit şi o agapă cu bucate gustoase cum numai la Burlăneşti se pregătesc, invitând la masă pe toţi cei prezenţi.

Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi