Patriarhul Teoctist comemorat la Bălţi

Vineri, 30 iulie 2021, PS Antonie, Episcop de Bălţi, a oficiat, împreună cu un sobor de preoţi, la biserica „Naşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos” din oraşul Bălţi (preot paroh Petru Botezatu) slujba de parastas pentru sufletul adormitului în Domnul, Patriarhul Teoctist.

Rugăciunile clericilor din Episcopia de Bălţi au fost înălţate către Bunul Dumnezeu la împlinirea a 14 ani de la trecerea la Domnul a vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist al Bisericii Ortodoxe Române.

PS Antonie, în cuvântul său, a vorbit despre contribuţia şi curajul Patriarhului Teoctist de a reactiva Mitropolia Basarabiei, structura eclesiastică canonică a acestui spaţiu.

PS Antonie, între altele, a spus: „Preafericitul Părinte Teoctist a iubit mult Basarabia şi a fost cel care a aprobat şi a binecuvântat decizia clericilor şi mirenilor de la Chişinău de a reactiva Mitropolia Basarabiei. Structura eclesiastică canonică din R. Moldova, Mitropolia Basarabiei, a avut şi are în Părintele Patriarh Teoctist un mare ajutor. Veşnică lui pomenire din neam în neam”

Preafericitul Părinte Teoctist, pe numele de mirean Toader Arăpaşu s-a născut la 7 februarie 1915, în Tocileni, judeţul Botoşani şi a trecut la cele veşnice la 30 iulie 2007. A fost patriarh al Bisericii Ortodoxe Române între anii 1986-2007.

Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi