Candela dăruită de PS Antonie Mănăstirii Bistriţa va arde la mormântul domnitorului Alexandru cel Bun

În ziua de duminică, 15 august 2021, PS Antonie, Episcop de Bălţi, a oficiat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Bistriţa din Arhiepiscopia Iaşilor (stareţ Arhimandrit Luca Diaconu).

După Sfânta Liturghie, PS Antonie a dăruit, aşa cum obişnuieşte, Mănăstirii Bistriţa, o candelă, care să ardă, în străvechea vatră monahală, la pentru unitatea neamului românesc.

Părintele stareţ, Arhimandrit Luca Diaconu, a primit cu multă bucurie candela şi a menţionat că darul Episcopului de Bălţi va fi pus pe mormântul domnitorului Alexandru cel Bun. Candela va constitui un omagiu, din partea Basarabiei, marelui domnitor şi va arde pentru unitatea românilor.

În biserica mănăstirii Bistriţa sunt înmormântaţi: Alexandru cel Bun, soţia lui Ana, Alexandru - fiul lui Ştefan cel Mare, Chiajna - soţia lui Ştefan Lăcustă, Anastasie - Mitropolitul Sucevei.

Alexandru cel Bun (n. secolul al XIV-lea – d. 1 ianuarie 1433, Suceava, Moldova). La 23 aprilie 1400 devine domn al Principatului Moldova. A fost domnul Moldovei între anii 1400 - 1432. Lunga sa domnie - de 32 de ani - a corespuns, în general, unei perioade de pace, rezultat al politicii extrem de abile a domnului moldovean, care a menţinut echilibrul între Ungaria şi Polonia. Alexandru cel Bun a murit la 1 ianuarie 1432 în urma unei boli contractate în luptele dintre Polonia şi Ungaria.

Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi