PS Antonie a oficiat Taina Sfântului Maslu la Mănăstirea Hadâmbu

PS Antonie a oficiat Taina Sfântului Maslu la Mănăstirea Hadâmbu

În după amiaza zilei de duminică, 28 noiembrie 2021, PS Antonie, Episcop de Bălţi, a oficiat, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Taina Sfântului Maslu la Mănăstirea Hadâmbu din Arhiepiscopia Iaşilor (stareţ - Arhimandrit Nicodim Gheorghiţă). La Sfânta Taină oficiată la Mănăstirea Hadâmbu au participat pelerini din mai multe părți ale Ţării.

Din soborul slujitorilor au mai făcut parte părintele Cosmin Gubernat, consilierul Sectorului cultural şi comunicaţii media al Episcopiei Huşilor, și părintele Dorian Revenco, protopop de Bălți. Printre autorităţile care au fost prezente la Sfânta Taină s-au numărat Elena Curcudel, primăriţa comunei Mironeasa, şi Vera Buga, primăriţa oraşului Corneşti, raionul Ungheni. Preasfințitul Antonie a citit la final rugăciunea de dezlegare precum şi alte rugăciuni pentru sănătatea celor prezenţi.

În cuvântul adresat credincioşilor, părintele consilier Cosmin Gubernat a făcut referire la folosul pe care îl au oamenii care se jertfesc prin osteneală şi prin rugăciune atunci când vin la Mănăstirea Hadâmbu. Părintele Arhimandrit Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu, a mulţumit Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, pentru că a binecuvântat ca PS Antonie să slujească Taina Sfântului Maslu. Părintele stareţ a mulţumit tuturor celor care au sprijinit lucrările de construcţie ale noii clopotniţe şi la cumpărarea celor 13 clopote ale aşezării monahale din Dealul Mare. La rândul său, Episcopul de Bălţi şi-a exprimat bucuria pentru că a revenit la Mănăstirea Hadâmbu pentru a sluji împreună cu preoţii de pe ambele maluri ale Prutului şi în prezenţa românilor din diferite părţi ale Ţării. În semn de preţuire, Părintele Arhimandrit Nicodim Gheorghe i-a oferit Părintelui Episcop Antonie o Sfântă Evanghelie pentru noua catedrală episcopală din Bălţi.

Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi