PS Antonie: „Sfântul Apostol Andrei rămâne, pentru toate timpurile, un model de misionar devotat Evangheliei”

 

Luni, 13 decembrie 2021, ziua când creştinii ortodocşi, care respectă sărbătorile după calendarul neîndreptat (stil vechi), au cinstit pe Sfântului Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, PS Antonie, Episcopul de Bălţi, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului” şi „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din satul Chirilovca, rn. Floreşti (locţiitoare stareţă – sora Maria Popa).

PS Antonie, în cuvântul său, s-a referit la rolul apostolilor în propovăduirea Evangheliei în lume, la viaţa Sfântului Apostol Andrei şi la creştinarea poporului român.

Vorbind despre virtuţile Sfântului Apostol Andrei, PS Antonie, între altele, a spus: „Sfântul Apostol Andrei este cel care a adus Cuvântul Evangheliei în spaţiul nostru. Dacă noi suntem astăzi creştini este datorită faptului că acest neobosit apostol al Mântuitorului, Andrei, a propovăduit Evanghelia şi pe pământul românesc. De aceea noi spunem că credinţa noastră este de origine apostolică, pentru că am primit-o de la un apostol al Mântuitorului. Sfântul Apostol Andrei rămâne, pentru toate timpurile, un model de misionar devotat Evangheliei”. „De la Sfântul Apostol Andrei învăţăm credinţa în Mântuitorul Iisus Hristos şi devotamentul jertfelnic pentru propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu”, a mai spus PS Antonie.

PS Antonie a felicitat pe toţi care poartă numele de Andrei şi Andreea, dorindu-le sănătate şi ajutor de la Domnul în creşterea lor duhovnicească.

PS Antonie i-a îndemnat, pe cei prezenţi, să fie atenţi cu sănătatea lor şi a celor din jur în contextul noii boli de Covid-19.

În cadrul Sfintei Liturghii, PS Antonie a înălţat rugăciuni către Bunul Dumnezeu pentru încetarea noii boli molipsitoare.

Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi