PS Antonie: „Grija în exces pentru de cele materiale ne poate împiedica să câştigăm viaţa veşnică”

 

Duminică, 26 decembrie 2021, PS Antonie, Episcop de Bălţi, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din satul Gara Rediul Mare, comuna Grinăuţi, raionul Ocniţa.

În cuvântul său, PS Antonie s-a referit la textul Evangheliei din Duminica a XXVIII-a după Rusalii (Pilda celor poftiţi la cină). Vorbind despre piedicile care stau în calea omului spre a moşteni viaţa veşnică, PS Antonie, între altele, a spus: „Toţi suntem chemaţi la fericirea veşnică, dar faptul obţinerii acesteia depinde de răspunsul nostru. Noi în libertatea noastră decidem să urmăm sau nu chemării lui Dumnezeu. Un obstacol în calea noastră spre Dumnezeu poate constitui grija pentru cele materiale. Grija în exces pentru cele materiale ne poate împiedica să câştigăm viaţa veşnică. Viaţa adevărată este viaţa trăită cu Dumnezeu, iar viaţa cu Dumnezeu este viaţa rugăciunii şi a faptelor bune. Goana după cele materiale şi trecătoare ne poate irosi puterile vieţii şi astfel să pierdem esenţialul – fericire veşnică”. „Să răspundem chemării lui Dumnezeu şi să urmăm îndemnul Lui - îndemn la mântuire”, a îndemnat PS Antonie.

Cu această ocazie, PS Antonie l-a prezentat credincioșilor pe noul slujitor al comunităţii din Gara Rediul Mare, PC părinte Ghenadie Goncear. PS Antonie i-a urat noului slujitor ajutor de la Domnul în misiunea sa şi a îndemnat comunitatea la pace şi linişte, specificând că perioada postului este un timp când creştinii întâmpină cele mai multe încercări, pentru că cel rău are metodele sale de tulburare.

La Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a fost prezent şi PC părinte Igor Roşca, protopop de Edineţ şi Donduşeni, care l-a felicitat pe noul păstor al comunităţii din Gara Rediul Mare şi şi-a exprimat speranţa că părintele Ghenadie v-a contribui la dinamizarea activităţii pastoral-misionare în Protopopiatul pe care îl conduce.

PS Antonie i-a îndemnat, de asemenea, pe cei prezenţi, să fie atenţi cu sănătatea lor şi a celor din jur în contextul noii boli de Covid-19.

În cadrul Sfintei Liturghii, PS Antonie a înălţat rugăciuni către Bunul Dumnezeu pentru încetarea noii boli molipsitoare.

Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi