O biserică românească va fi înălțată în orașul Ocnița

Joi, 04 mai 2023, Preasfinţitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălţi, a oficiat, împreună cu un sobor de preoți, slujba de sfinţire a pietrei de temelie a bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni” din orașul Ocnița.

Hrisovul de sfinţire a pietrei de temelie a fost citit de către PC părinte Dorian Revenco, protopopul de Bălți.

Pietrele, în cele patru laturi ale noului sfânt locaş, au fost așezate de PS Părinte Antonie, Episcopul de Bălţi, PC preot Sergiu Grosu, parohul comunității „Sfântul Ierarh Nicolae” din orașul Ocnița, domnul Alexandru Apostoliuc, unul dintre creștinii care au donat terenul pentru noul sfânt locaș, și PC preot Igor Roșca, protopopul de Edineț și Dondușeni.

În cuvântul său, PS Antonie a mulțumit familiilor care au donat terenul pentru biserica din Ocnița și tuturor care s-au implicat în organizarea slujbei de sfințire a pietrei de temelie a noii biserici din orașul Ocnița și în mod special PC preot Sergiu Grosu, parohul comunității „Sfântul Ierarh Nicolae” din orașul Ocnița. PS Antonie a menționat că ridicarea unul sfânt locaș, în Ocnița, este un lucru binecuvântat pentru acest oraș.

PS Antonie a mulțumit creștinilor pentru curajul lor de a se uni într-o comunitate creștină care să aparțină de Patriarhia Română, Biserica canonică în acest spațiu. Acest curaj este cu mult mai important când este vorba de orașul Ocnița, cel mai deznaționalizat orășel din nordul R. Moldova și unde slujbe în limba română nu s-au oficiat de la ocupația sovietică, din 1944, până în anul 2020, când a fost înființată parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din orașul Ocnița, ca parte componentă a Bisericii Ortodoxe Române.

PS Antonie a specificat că începutul acestei lucrări se face cu ajutorul venit din partea Guvernului României, de la Secrtariatul de Stat pentru Culte, și a îndemnat pe toți cei cu inimă darnică să ajute la înălțarea sfîntului locaș din Ocnița.

Istoric: Comunitatea „Sfântul Ierarh Nicolae” din oraşul Ocniţa a fost înfiinţată, cu binecuvântarea PS Antonie, Episcopul de Bălţi, în toamna anului 2019. În data de 3 ianuarie 2020, comunitatea a fost recunoscută ca persoană juridică de către stat. Comunitatea a fost formată la cererea creştinilor din Ocniţa dornici de a avea slujbe în limba română. După ocupația sovietică, din 1944, în oraşul Ocniţa nu s-au oficiat slujbe în limba română. În unica biserică din oraş, locaş care aparţine de Patriarhia Moscovei, slujbele se oficiază doar în slavonă. Părintele paroh Sergiu Grosu, ajutat de creştini buni şi darnici, a reuşit să achiziţioneze un vagon, unde, cu spirit de gospodar, a amenajat un spaţiu pentru rugăciune. Prima Sfântă şi Dumnezeiască Liturghie, în limba română, la Ocnița, în mijlocul comunităţii „Sfântul Ierarh Nicolae”, a fost oficiată de PS Antonie, Episcopul de Bălți, împreună cu un sobor de preoți, în ziua de 8 august 2020.

Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi