Marea Unire de la Alba Iulia sărbătorită la Bălţi
Luni, 01 decembrie 2025, ziua când întreaga suflare românească a sărbătorit Marea Unire de la Alba Iulia, PS Antonie, Episcopul de Bălţi, a oficiat, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, la invitația dlui Nicolae Uncuţă, preşedintele Asociaţiei Victimelor regimului totalitar comunist din Bălţi, un Te-Deum la statuia Sfântului Ştefan cel Mare din centrul municipiului Bălţi.
PS Antonie a felicitat pe cei prezenți cu ocazia împlinirii a o sută șapte ani de la marele eveniment din istoria românilor - Marea Unire de la Alaba Iulia - și a menționat că lucrarea pentru unitatea poporului român continuă.
La statuia Sfântului Voievod Ştefan cel Mare cuvinte de felicitare cu ocazia Zilei Naţionale a Neamului Românesc au rostit: dl Nicolae Uncuţă, preşedintele Asociaţiei Victimelor regimului totalitar comunist din Bălţi (organizatorul și moderatorul evenimentului de la Bălți), doamna Alina Elenoiu, gerantul interimar al Consulatului General al României la Bălți, Conf. Univ., Dr. Natalia Gașițoi, rectorul Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți, și dl Ion Bârsanu, ex-vicepreședinte al raionului Sângerei.
Manifestația cultural-patriotică din faţa statuii Sfântului Ştefan cel Mare a inclus și un mic program artistic de poiezie și cântece patriotice prezentat de studenții Colegiului Pedagogic „Ion Creangă” din Bălți (director – profesor universitar Anatol Moraru).
De la statuia Sfântului Ştefan cel Mare cei prezenți au mers la bustul regelui Ferdinand I Întregitorul din curtea Universității „Alecu Russo”, unde, deasemenea, au depus flori.
Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi
[Facebook](https://www.facebook.com/drrmromania/)
[Twitter](https://twitter.com/DRRMGOV)
[Instagram](https://instagram.com/drrmromania)





