Sâmbătă, 13 iulie 2024, PS Antonie, Episcopul de Bălți, a slujit alături de PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și un sobor de preoți și diaconi, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie cu ocazia împlinirii a 250 de ani de la aducerea moaștelor Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou la București. Sfânta Slujbă a fost oficiată la altarul exterior al Catedralei Patriarhale și au participat treizeci de ierarhi.
Din soborul prezidat de Patriarhul României a făcut parte și Mitropolitul Naum de Ruse, din Biserica Ortodoxă Bulgară.
Sfânta Liturghie a început în jurul orei 8:30. În pofida vremii caniculare, numeroși credincioși au participat la slujbă, fie la adăpostul umbrelelor montate în curtea catedralei sau al pomilor, fie la rândul care s-a format pentru cinstirea sfintelor moaște.
La finalul Sfintei Liturghii, Patriarhul Daniel a citit Actul aniversar emis de Sfântul Sinod la 250 de ani de la aducerea moaștelor Sfântului Dimitrie cel Nou la București.
Actul evidențiază evlavia poporului român față de Sfântul Dimitrie și cum a evoluat cultul său ca urmare a multor minuni pe care le-a săvârșit pentru cetatea Bucureștilor și nu numai. Totodată, sunt evidențiate evenimentele aniversare care s-au derulat în anul 2024
După prezentarea actului sinodal, a luat cuvântul oaspetele bulgar, Mitropolitul Naum de Ruse. IPS Naum a transmis, personal, dar și în numele noului Patriarh Daniil al Bulgariei, „cele mai bune urări de pace și preaplin al harului lui Dumnezeu peste întreg poporul român ortodox frate”. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre unitate și mărturisire comună, atât de necesare în vremurile tulburi actuale.
Evenimentul s-a încheiat cu un moment festiv în Palatul Patriarhiei, unde Patriarhul României a acordat mai multe distincții celor care au susținut evenimentele dedicate Sfântului Dimitrie.
Moaștele Sfântului Dimitrie vor fi așezate spre cinstire în continuare în Baldachinul Sfinților, atât sâmbătă cât și duminică.
Sărbătoarea Aducerea moaștelor Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou la București (13 iulie) a fost aprobată de Sfântul Sinod în anul 2022.
Biroul de presă al Episcopiei de Bălți după Basilica.ro