Conferința preoțească dedicată Anului comemorativ din Patriarhia Română
Joi, 17 octombrie 2024, după oficierea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, la biserica „Naşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos” din Bălţi, s-a desfășurat, cu binecuvântarea PS Antonie, Episcopul de Bălți, Conferința preoțească organizată în contextul declarării anului 2024, în Patriarhia Română, „Anul omagial al pastorației şi îngrijirii bolnavilor și Anul comemorativ al tuturor Sfinţilor tămăduitori fără de arginţi”.
Meditația „Ajutorul Sfinților Doctori fără de arginti și rugăciunea Bisericii-mijloace de vindecare sufletească și trupească”, a fost susținută de către PC Părinte Doctor Ioan Vicovan, Profesor în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă, Universitatea ,,A. I. Cuza” din Iași.
Părintele Profesor Vicovan a vorbit despre sfințenie, sfinți, Sfinții Doctori fără de arginti, locul rugăciunii Bisericii în vindecarea sufletească și trupească, evidențiind lucrarea harului Duhului Sfânt în procesul de vindecare a omului. Preoții au avut ocazia să pună diferite întrebări referitor la taina vindecării de Bunul Dumnezeu a sufletului și trupului omului.
PS Antonie i-a mulțumit părintelui Vicovan pentru faptul că a acceptat să vină la Bălți, pentru bogata și documentata prelegere și l-a invitat să mai vină în mijlocul slujitorilor din cadrul Episcopiei de Bălți și cu alte ocazii.
După Conferință, PS Antonie și PC Părinte Ioan Vicovan au făcut o vizită la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, unde au avut o întâlnire cu doamna conf. univ. dr. Natalia Gașițoi, rectorul acestei instituții de învățământ superior din R. Moldova.
Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi