PS Antonie, prezent la festivalul dedicat lui Vasile Stroiescu de la Brînzeni, Edineț

PS Antonie, prezent la festivalul dedicat lui Vasile Stroiescu de la Brînzeni, Edineț

Vineri, 01 noiembrie 2024, PS Antonie, Episcopul de Bălți, a participat, la invitația doamnei Svetlana Grasu, primarul satului Brînzeni, raionul Edineț, la festivalul cultural „Incursiuni în altarul vredniciei lui Vasile Stroiescu – Istorie și Personalități” desfășurat la Gimnaziul „Vasile Stroiescu” din satul Brânzeni, rn. Edineț.

Evenimentul a fost organizat de Asociația Grupul de Acțiune Locală (GAL) Vasile Stroiescu, Edineț, Primăria satului Brînzeni împreună cu partenerii.

În cadrul evenimentului, PS Antonie a oficiat un parastas pentru sufeltul marelui filantrop Vasile Stroiescu și a membrilor familiei sale. PS Antonie, în cuvântul său, a vorbit despre credința lui Vasile Stroiescu, stare duhovnicească a sufeltului, care i-a permis marelui finatrop să înțeleagă că viața pământească, trecătoare, este un timp dat omului pentru a se pregăti pentru viața veșnică, în acest fel el a pus preț în viața sa nu pe lucrurile trecătoare, ci pe lucruri veșnice, netrecătoare, făptuind mult bine.

Programul a inclus și un tur ghidat la Conacul merelui mecena din satul Brînzeni, unde în prezent se află Centrul de plasament temporar pentru persoane cu dezabilități și un program artistic. Ghidul vizitei Conacului a fost oferit de către domnul Vasile Pascari, directorul Centrului de plasament.

PS Antonie a făcut cunoștință și cu condițiile de trai ale beneficiarilor de la Centrului de plasament din Brînzeni.

La eveniment, PS Antonie a fost însoțit de PC protoiereu Dorian Revenco, protopopul de Bălți, PC protoiereu Igor Roșca, protopopul de Edineț și Dondușeni, și PC protoiereu Victor Ambros, parohul bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din satul Brînzeni, rn. Edineţ.

Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi