PS Antonie: „Milostenia este o punte care ne apropie de semeni și de Dumnezeu”

PS Antonie: „Milostenia este o punte care ne apropie de semeni și de Dumnezeu”

Duminică, 17 noiembrie 2024, PS Antonie, Episcopul de Bălţi, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului” şi „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din satul Chirilovca, rn. Floreşti (locţiitoare stareţă – rasofora Maria Popa).

În cuvântul său, rostit după Sfânta Liturghie, PS Antonie s-a referit la textul Evangheliei din Duminica a XXII-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv și săracul Lazăr).

Vorbind despre milostenie, PS Antonie, între altele, a spus: „Milostenia alungă din inima omului zgârcenia, indiferența și egoizmul. Dacă zgârcenia, indiferența și egoizmul aduc în sufletul omului suferință și întuneric și ne îndepărtează de semeni și de Dumnezeu, milostenia, dimpotrivă, este o punte care ne apropie de semeni și de Dumnezeu. Milostenia anulează tot ce poate separa pe om de om, demolează zidurile nepăsării față de aproapele în care suferă tainic Hristos, înobileză sufletul și-l umple de lumină, mulțumire și bucurie”.

„Când arătăm milostenie cu semenul nostru, noi ne asemănăm cu Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este milostiv. Ce poate fi mai frumos în viața noastră decât să ne asemănăm cu Creatorul Universului, cu izvorul vieții, al Adevărului și al Luminii? Să medităm cu toții la acest adevăr”, a îndemnat PS Antonie.

În cadrul Sfintei Liturghii, PS Antonie a înălţat rugăciuni către Bunul Dumnezeu pentru încetarea războiului din Ucraina și i-a îndemnat pe cei prezenți să înmulţească rugăciunea pentru pace în lume.

Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi