PS Antonie a slujit la parohia Bahu, Călărași
Joi, 28 noiembrie 2024, PS Antonie, Episcopul de Bălți, a oficiat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Petru, Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolitul Basarabiei şi Exarhul Plaiurilor, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din satul Bahu, raionul Călărași (preot paroh – PC părinte Vasile Bistritski)
În cadrul Sfintei Liturghii, PS Antonie l-a hirotonit, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolitul şi Exarh Petru, pe diaconul Serghei Botnaraș în treapta de preot.
PS Antonie, în cuvântul său, a explicat care este misiunea preotului ca cel care trebuie să fie „lumina lumii” și să propovăduiască, cu timp și fără timp, Evanghelia lui Hristos.
PS Antonie a transmis comunității din Bahu binecuvântarea Întâistătătorului Mitropoliei Basarabiei și i-a urat noului hirotonit păstorire îndelungată cu roade mai duhovnicești, dăruindu-i o Carte de Învăţătură de Credinţă Creştină Ortodoxă și o Carte de rugăciune.
Părintele Vasile i-a mulțumit PS Antonie pentru binecuvântare arhierească și Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolitul şi Exarh Petru pentru binecuvântarea de a veni la Bahu Presfințitul Părinte Antonie.
Un cuvânt de felicitare pentru comunitatea din Bahu, dar și de încurajare o noului hirotonit în misiunea sa de preot a adresat și PC Protoiereu Valeriu Enache, Protopop de Călărași, Arhiepiscopia Chișinăului.
Noul hirotonit, părintele Serghei Botnaraș i-a mulțumit ierarhului pentru lucrarea sa și s-a angajat să fie un slujitor bun în Grădina Domnului.
În cadrul Sfintei Liturghii, PS Antonie a înălţat rugăciuni către Bunul Dumnezeu pentru încetarea războiului din Ucraina și i-a îndemnat pe cei prezenți să înmulţească rugăciunea pentru pace în lume.
Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi