Femei Ortodoxe din Episcopia de Bălți în atmosferă de sărbătoare cu doamne din SOFR Iași

Femei Ortodoxe din Episcopia de Bălți în atmosferă de sărbătoare cu doamne din SOFR Iași

La data de 18 decembrie 2024, un grup de doamne membre ale Societății Femeilor Ortodoxe din Episcopia de Bălți a participat, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Antonie, Episcopul de Bălți, al doilea an consecutiv, la un eveniment deosebit cu titlul: „Sărbătorim Crăciunul Împreună!”, organizat de Societatea Ortodoxă a Femeilor Române - Iași.

Doamna Daniela Năclad, președinta Societății Ortodoxe a Femeilor Române Iași, a întâmpinat oaspeții în Sala „Iustin Moisescu” din Centrul Eparhial Iași, spațiu care, mai apoi, s-a umplut cu armonia colindelor.

La începutul programului, Părintele Arhimandrit Nicodim Petre, Consilier la Sectorul de Misiune, Statistică și Prognoză al Arhiepiscopiei Iașilor și starețul Mănăstirii Bucium din Iași, a bucurat invitații cu un cuvânt duhovnicesc. Preacuvioșia Sa a împărtășit gânduri înălțătoare, pline de învățăminte despre minunea Nașterii Domnului, semnificația colindelor și frumusețea lor în viața creștinilor.

Sărbătoarea a continuat cu discursul valoros al doamnei Angela Olariu, președinta de onoare a SOFR Iași, care a povestit, cu eleganța sa caracteristică, despre frumusețea tradițiilor de Crăciun.

„Bucuria colindelor ne-a fost dăruită, pentru început, de tinerii elevi ai Colegiului Național de Artă „Octavian Băncilă” din Iași, sub îndrumarea doamnei Munteanu Nina.

Și în acest an, corul „Speranța” al Școlii de Muzică din orașul Fălești, condus cu măiestrie de doamna profesoară Valentina Bulgaru, a încântat publicul cu un program divin de colinde.

Un alt buchet de colinde a fost interpretat cu emoție de grupul de doamne membre ale SFO Bălți.

Tânăra cântăreață Maria Boampă din Iași a bucurat inimile ascultătorilor cu colinde tradiționale, iar corala SOFR Iași a vestit, cu mult drag, nașterea Mântuitorului Iisus Hristos.

Bucuria serii, care a trezit în fiecare participant emoțiile copilăriei, a fost tombola cu bilete câștigătoare pentru toți cei prezenți”, mărturisește doamna Liliana Lungu, președinta Societății Femeilor Ortodoxe din Episcopia de Bălți.

„Fiecare participant a primit nu doar daruri materiale, ci și îmbrățișări, zâmbete ce reflectau bucuria autentică și o atmosferă de voie bună. Toate acestea au fost posibile datorită eforturilor echipei SOFR Iași, care a asigurat o atmosferă de poveste acestei minunate sărbători.

Vă mulțumim cu recunoștință pentru invitație, SOFR Iași!”, a mai menționat doamna Liliana Lungu

Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi după Biroul de presă al Societății Femeilor Ortodoxe din Episcopia de Bălți