PS Antonie: „Rugăciunea dă putere creșterii noastre duhovnicești”
În seara zilei de miercuri, 5 martie 2025, a celei de a treia zi din prima săptămână a Postului Sfintelor Paşti, PS Antonie, Episcopul de Bălţi, a oficiat, la Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului” şi „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din satul Chirilovca, rn. Floreşti (locţiitoare stareţă – rasofora Maria Popa), în cadrul Pavecerniţei Mari, Slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul.
În cuvântul său, PS Antonie s-a referit la perioada Sfântului şi Marelui Post al Sfintelor Paşti ca o perioadă de pregătire pentru Slăvitul şi Luminatul Praznic al Învierii.
Vorbind despre rugăciune, PS Antonie, între altele, a spus: „În această perioadă a Postului Mare suntem îndemnați să înmulțim rugăciunea, faptele bune, milostenia, să lecturăm cărţi cu conținut duhovnicesc ș.a. Cu alte cuvinte să punem accentul pe hrana duhovnicească.
Rugăciunea este vorbirea noastră cu Dumnezeu. Și atunci când suntem în dialog cu Dumnezeu, noi suntem mai aproape de Izvorul vieții. Avem nevoie de rugăciune, pentru că rugăciunea dă putere creșterii noastre duhovnicești. Această putere vine de la Dumnezeu. Iar în acest urcuș duhovnicesc către Slăvita Înviere avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu”.
PS Antonie i-a îndemnat, de asemenea, pe cei prezenţi, să înmulţească rugăciunea pentru pace în lume şi încetarea războiului din Ucraina.
Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi