Vineri, 9 august 2019, ziua prăznuirii Sfântului Pantelimon (stil vechi), PS Antonie, Episcop de Bălţi, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din localitatea Chetrosu, rn. Drochia (preot paroh Ion Codreanu).
După Sfânta Slujbă a fost oficiată Taina Sfântului Maslu.
În cuvântul său, ierarhul Episcopiei de Bălţi s-a referit la viaţa şi la minunile Sfântului Pantelimon şi la efectul Tainei Sfântului Maslu în viaţa creştinului.
Vorbind despre ajutorul lui Dumnezeu, când trecem prin boală, PS Antonie, între altele, a spus: „Vindecarea o primim de la Dumnezeu, Doctorul sufletului şi al trupului nostru. Medicii sunt instrumente în mâna lui Dumnezeu. Prin ei El lucrează vindecarea noastră. De aceea, înainte de ne îndrepta spre medici, să ne îndreptăm, mai întâi, cu rugăciunea către Dumnezeu. Medicii mari, medicii de vocaţie, sunt conştienţi de misiunea lor, că fără Dumnezeu nu ar reuşi multe şi faima pe care o au ei, înaintea oamenilor, este tot un dar de la Dumnezeu şi este datorită ajutorului lui Dumnezeu. Aceştia ziua de muncă o încep şi o încheie cu rugăciune”.
„De suntem sănătoşi de trecem prin boală să nu uităm de rugăciune, care ne ţine în legătură cu Dumnezeu, Doctorul doctorilor, de la care avem tot ajutorul şi tot darul cel bun”, a mai spus PS Antonie.
PS Antonie a mulţumit părintelui Ion pentru activitatea desfăşurată, menţionând şi ajutorul pe care îl acordă părintele Ion Centrului Eparhial din Bălţi.
Părintele paroh a mulţumit PS Antonie pentru vizită, invitându-l să mai vină în mijlocul comunităţii pe care o păstoreşte şi cu alte ocazii.
Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din localitatea Chetrosu, rn. Drochia a fost fondată în anul 2006, când a fost investită cu personalitate juridică. Tot în acel an a fost sfinţită piatra de temelie a noului locaş de închinăciune de către Înaltpreasfinţitului Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor însoţit de un sobor de clerici. Cu purtarea de grijă a preotului paroh Ion Codreanu şi consiliului parohial biserica a fost ridicată, acoperită, tencuită şi pictată.
Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi