Produse alimentare pentru 150 de familii din raionul Fălești

Produse alimentare pentru 150 de familii din raionul Fălești

Luni, 05 mai 2025, Preasfințitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălți, însoțit de PC Părinte Dorian Revenco, protopopul de Bălţi, și PC Părinte Andrian Agapi, preot misionar în cadrul Episcopiei de Bălți, a făcut o vizită la Consiliul Raional Fălești.

Clericii Episcopiei de Bălți au dus, în dar, pentru familiile cu mulți copii și persoanele în vârstă din raion, 150 de pachete (12-13kg fiecare) cu produse alimentare.

PS Antonie a menționat că o parte din produsele alimentare au fost colectate, la magazinele din Bălți, în cadrul Campaniei de Paşti „Masa Bucuriei”, acţiune filantropică organizată de Misiunea Socială ,,Diaconia” a Mitropoliei Basarabiei în sâmbăta Floriilor, iar altă parte a fost dăruită de PCuv. Părinte Arhimandritul Nicodim, starețul Mănăstirii Hadâmbu din Arhiepiscopia Iașilor (Mitropolia Moldovei și Bucovinei).

Domnul Vadim Roșca, președintele Raionului Fălești, a mulțumit pentru daruri, menționând că produsele alimentare vor aduce multă bucurie în familiile cu mulți copii și persoanelor în vârstă, care vor binefecia de aceste produse.

Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi