PS Antonie, prezent la serbarea a 35 de ani de la reluarea vieții monahale la Mănăstirea Hadâmbu
Duminică, 18 mai 2025, PS Antonie, Episcopul de Bălţi, a slujit, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, și Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, și un sobor de clerici de pe ambele maluri ale Prutului, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Hadâmbu din Arhiepiscopia Iaşilor (stareţ – Pcuv. Arhimandrit Nicodim Gheorghiţă).
Sfânta Liturghie a fost dedicată împlinirii a 35 de ani de la reluarea vieții monahale în cadrul Mănăstirii Hadâmbu, moment de aducere-aminte și recunoștință față de cei care au contribuit la renașterea duhovnicească a acestui loc binecuvântat.
Cu acest prilej pentru evlavia creștinilor au fost aduse moaștele Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon de la Mănăstirea „Sfântul Pantelimon” din Agia (Aghia), Larisa – Grecia. Credincioșii vor avea ocazia să se închine la sfintele moaște până vineri, 23 mai 2025, când racla va fi dusă înapoi în Grecia.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Nichifor a rostit un cuvânt de binecuvântare, evocând darurile lui Dumnezeu revărsate asupra acestui sfânt așezământ monahal și munca jertfelnică a părintelui stareț Nicodim.
Un cuvânt de mărturisire și recunoștință a rostit și starețul așezământului monahal, Arhimandritul Nicodim Gheorghiță.
Scurt istoric: Mănăstirea Hadâmbu este una dintre cele mai frumoase mănăstiri din zona Iașilor, dar tezaurul ei cel mai de preț este icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, la care mii de pelerini îngenunchează și primesc mângâiere și vindecare minunată.
Așezământul s-a numit „Hadâmbu”, după numele ctitorului ei, boierul grec Iani Hadâmbu. Este un complex monastic fortificat, construit în a doua jumătate a secolului al XVII-lea. Biserica și zidurile sunt realizate din piatră de carieră sub forma unei fortărețe, datorită acelor vremuri vitrege când năvăleau turcii și tătarii, prădând mănăstirile.
În jurul anului 1810, Schitul Hadâmbu era închinat Mănăstirii Galata, iar apoi pentru 3 ani Sfântului Mormânt de la Ierusalim. Aici au viețuit mai multe generații de călugări greci până în timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, când a fost dată legea secularizării averilor mănăstirești. În urma acestei legi, monahii străini au fost obligați să părăsească mănăstirea.
Abia în 1937, prin voința egumenului Iov Mazilu și cu binecuvântarea patriarhului Miron Cristea, sfântul lăcaș a fost repopulat cu monahi și renovat, cunoscând o scurtă perioadă de înflorire, până în 1960, când frații au fost alungați de autoritățile comuniste în urma decretului 410/1959 și s-au risipit prin satele sărace din împrejurimi.
Acum 35 de ani, celui căruia i-a revenit să revigoreze viața monahală la Hadâmbu a fost Pcuv. Părinre Arhimandrit Nicodim Gheorghiţă.
Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi după Doxologia.ro
