PS Antonie, prezent la hramul comunității „Sfântul Ierarh Nicolae” din oraşul Ocniţa
Joi, 22 mai 2025, ziua prăznuirii aducerii la Bari a Moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae (pe stil vechi), PS Antonie, Episcopul de Bălţi, a oficiat, împreună cu un sobor de clerici de pe ambele maluri ale Prutului, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în mijlocul comunităţii „Sfântul Ierarh Nicolae” din oraşul Ocniţa (preot slujitor – PC Preot Eduard Ceban).
Sfânta Liturghie a fost oficiată în spațiul unde comunitatea din Ocnița ridică un nou sfânt locaș.
La Sfânta Slujbă au fost prezenți un grup de creștini din Botoșani care s-au aflat în pelerinaj în Basarabia. Pelerinajul a fost organizat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, de Cercul pastoral misionar „Sfântul Antonie cel Mare”, Botoșani (conducător - PC Preot Dumitru Butnariuc) în cadrul proiectului „Pelerinaj în Basarabia, întâlnire cu frații de peste Prut” cu suportul Centrului de Pelerinaj „Cuvioasa Parascheva” al Arhiepiscopiei Iasilor (Ghid – PC Preot Mihai Țigănescu).
Pelerinii au fost însoțiți de PC Preot Dumitru Butnariuc (parohia „Sfântul Antonie cel Mare”, Botoșani), PC Preot Daniel Baciu (parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, Botoșani) și Preacuviosul Arhim. Melchisedec Sandu (Manastirea „Sfânta Treime”, Stiubieni, Botoșani).
Parohia „Sfântul Antonie cel Mare” din orașul Botoșani este înfrățită cu parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din oraşul Ocniţa.
În cuvântul său, PS Antonie s-a referit la situația creștinilor români din R. Moldova, în general, și a celor din Ocnița, în mod particular, a mulțumit creștinilor și preoților din Botoșani că sunt alături de comunitatea din Ocnița, părintelui Dumitru Butnariuc pentru dragostea Sfinției Sale pentru frații din Basarabia, i-a mulțumit părintelui Eduard pentru misiunea pe care o desfășoară la Ocnița și în mod special ierarhul i-a mulțumit domnului Valentin Chilat, membru al comunităţii „Sfântul Ierarh Nicolae” din oraşul Ocniţa, pentru implicarea în organizarea hramului comunității și buna primire a oaspeților de la Botoșani.
Un cuvânt duhovnicesc, celor prezenți, a adresat și PC Preot Dumitru Butnariuc.
La Sfânta Slujbă a fost prezent și PC Preot Igor Roșca, protopopul de Edineț și Dondușeni.
Istoric: Comunitatea „Sfântul Ierarh Nicolae” din oraşul Ocniţa a fost înfiinţată, cu binecuvântarea PS Antonie, Episcopul de Bălţi, în toamna anului 2019. În data de 3 ianuarie 2020, comunitatea a fost recunoscută ca persoană juridică de către stat. Comunitatea a fost formată la cererea creştinilor din Ocniţa dornici de a avea slujbe în limba română. În ultimii 50-60 de ani, în oraşul Ocniţa, nu s-au oficiat slujbe în limba română. În unica biserică din oraş, locaş care aparţine de Patriarhia Moscovei, slujbele s-au oficiat doar în slavonă. Preotul Sergiu Grosu, ajutat de creştini buni şi darnici, a reuşit să achiziţioneze un vagon, unde, cu spirit de gospodar, a amenajat un spaţiu pentru rugăciune. Cu ajutorul preoţilor din Protopopiatul Botoşani, Arhiepiscopia Iaşilor, în anul 2020, comunitatea „Sfântul Ierarh Nicolae” din oraşul Ocniţa a cumpărat un teren pentru ridicarea unui sfânt locaş. În anul 2021, comunitatea „Sfântul Ierarh Nicolae” din orașul Ocnița a mai primit, în dar, un teren, donat de familiile Alexandru și Veronica Apostoliuc, Alexandru și Silvia Mîrza și Marin și Cristina Mîrza din orașul Ocnița. În cele din urmă s-a decis ca sfântul locaș să fie înălțat pe terenul donat de familiile din Ocnița, iar pe terenul achiziționat cu ajutorul preoţilor din protopopiatul Botoşani va fi construit un Centru misionar-catehetic.
PS Antonie a oficiat prima Sfântă şi Dumnezeiască Liturghie în mijlocul comunităţii „Sfântul Ierarh Nicolae” din oraşul Ocniţa în ziua de 8 august 2020.
În ziua de joi, 4 mai 2023, Preasfinţitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălţi, a oficiat slujba de sfințire a pietrei de temelie a noului sfânt locaș din Ocnița, care se va afla sub ocrotirea Sfântului Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni.
Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi