Comunitatea din Volovița și-a serbat hramul

Comunitatea din Volovița și-a serbat hramul

Luni, 02 iunie 2025, PS Antonie, Episcopul de Bălţi, a oficiat, împreună cu un sobor de preoți de pe ambele maluri ale Prutului, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava” din Voloviţa, Soroca, cu ocazia sărbătorii hramului acestui sfânt locaş (preot paroh - PC Părinte Dumitru Bob).

La Sfânta Liturghie a fost prezent și un grup de preoți din cadrul Protopopiatului Dorohoi (Arhiepiscopia Iașilor) împreună cu Părintele Protopop Pr. Apetrei Ionuț – Ștefan.

Cuvântul de învățătură a fost rostit, cu binecuvântarea PS Antonie, de către PC Părinte Claudiu

Foca.

După oficierea Sfintei Liturghii, clericiii și credincioții au participat la procesiunea tradițonală de hram.

Părintele Dumitru i-a mulţumit Preasfinţitului Antonie pentru vizită şi binecuvântare arhierească acordată parohiei Volovița, invitându-l pe ierarhul Episcopiei de Bălţi să mai vină în mijlocul comunităţii pe care o păstoreşte şi cu alte ocazii.

În cadrul Sfintei Liturghii, PS Antonie a înălţat rugăciuni către Bunul Dumnezeu pentru încetarea războiului din Ucraina și i-a îndemnat pe cei prezenți să înmulţească rugăciunea pentru pace în lume.

Istoric: Comunitatea „Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava” din localitatea Voloviţa, Soroca a fost înregistrată în luna mai a anului 2016. Piatra de temelie a fost sfinţită de către Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscopull Chişinăului, Mitropolitul Basarabiei şi Exarhul Plaiurilor, în ziua de 11 octombrie 2016. În luna noiembrie 2017 s-au turnat plăcile şi s-au finisat bolţile. Comunitatea a primit un sprijin financiar substanţial din partea Secretariatului de Stat pentru Culte al Guvernului României. Prima Sfântă Liturghie a fost oficiată în ziua de 2 iunie 2018, de către PS Antonie, Episcopul de Bălţi.

Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi