Rugăciune și binecuvântare pentru parohia Vărvăreuca, Floreşti

Rugăciune și binecuvântare pentru parohia Vărvăreuca, Floreşti

Joi, 05 iunie 2025, PS Antonie, Episcopul de Bălţi, împreună cu PCuv Arhimandrit Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu din Arhiepiscopia Iaşilor, PCuv. Protosinghel Iorest Goraş, secretarul Mănăstirii Hadâmbu, și PC Părinte Andrian Agapi, preot misionar în cadrul Episcopiei de Bălți, făcut o vizită la biserica „Sfântul Serghie de Radonej” din localitatea Vărvăreuca, raionul Floreşti (preot paroh - PC Protoiereu Serghei Bârlădeanu). Clericii au oficiat, cu această ocazie, Acatistul Sfântului Ierarh Nicolae și un Te Deum de mulțumire pentru binefacerile revărsate de Bunul Dumnezeu asupra părintelui paroh Serghei, a familiei sale, a comunității „Sfântul Serghie de Radonej” din Vărvăreuca și asupra întregului sat.

PS Antonie a mulțumit părintelui Serghei pentru activitatea pastoral-misionară și a primit felicitări cu ocazia sărbătoririi zilei de naștere.

PCuv Arhimandrit Nicodim a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat lucrarea preotului paroh în vremurile de astăzi. Părintele stareț a menționat că preotului îi revine sarcina de a fi „Lumina lumii” pentru ca lumea să vină la biserică și să creadă în Dumnezeu. Părintele stareț a apreciat buna colaborare între părintele Serghei și comunitatea „Sfântul Serghie de Radonej” și primarul satului Vărvăreuca, dna Olga Zabica.

Un cuvânt de încurajare pentru părintele Serghei și de solidaritate cu românii din Basarabia a rostit domnul Vasile Crețu, primarul comunii Cotnari.

Credincioșii și preotul paroh din Vărvăreuca au făcut oaspeților o primire caldă, oferind o agapă cu bucate tradiționale.

Părintele Serghei i-a mulţumit PS Antonie pentru vizită şi binecuvântare arhierească, PCuv Arhimandrit Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu, pentru cuvântul de învățătură, doamnei primar pentru buna colaborare și domnului Vasile Crețu, primarul comunii Cotnari, pentru susținerea acordată comunității pe care o păstorește.

Comunitatea „Sfântul Serghie de Radonej” din satul Vărvăreuca , raionul Floreşti a fost înregistrată în anul 2012. La 28 noiembrie 2013 a fost pusă prima piatra de temelie. La slujba de punere a pietrei de temelie a participat PC preot Ioan Cosoi, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Chişinăului şi PC preot mitrofor Valeriu Cernei, vicar administrativ al Episcopiei de Bălţi. În ziua de 18 iulie 2014, PS Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului a oficiat prima slujbă arhierească în mijlocul comunităţii „Sfântul Serghie de Radonej” din satul Vărvăreuca , raionul Floreşti.

Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi