PS Antonie: „Fapta bună este o lucrare a omului împreună cu Dumnezeu, fapta cea rea este lucrarea celui rău în viața omului”

PS Antonie: „Fapta bună este o lucrare a omului împreună cu Dumnezeu, fapta cea rea este lucrarea celui rău în viața omului”

Duminică, 22 iunie 2025, în Duminica Sfinților Români, PS Antonie, Episcopul de Bălţi, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Centrul Educaţional „Anastasis” al Episcopiei de Bălţi, construcție situată în spațiul Episcopiei de Bălți din strada Burebista Nr. 10 din Bălţi, unde Episcopia de Bălți va înălța Ansamblul Episcopal Bălți (preot slujitor - PC protoiereu Dorian Revenco, protopopul de Bălți).

În cuvântul rostit după Sfânta Liturghie, PS Antonie s-a referit la textul Evangheliei din Duminica a doua după Rusalii (Chemarea primilor apostoli) și la sfinții români, ca rod al Evangheliai în neamul nostru.

Referindu-se la versetul din Evanghelie: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, așa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri”, PS Antonie între altele a spus: „Acest verset ne îndeamnă să facem fapte bune, faptele luminii, să exteriorizăm credința noastră prin fapte concrete, pentru ca oamenii să creadă și ei în Dumnezeul în care credem noi, Dumnezeu cel adevărat. De aici înțelegem că nu e greșit să facem publice faptele noastre cele bune. Nu e o laudă, cum greșit se poate interpreta, ci o demonstrație a credinței. Și Apostolul Iacov ne spune cât de importante sunt faptele cele bune, când afirmă „că credința fără fapte este moartă”. Deci, faptele cele bune dau viață credinței. Omul este îndemnat să facă fapte bune pentru că aceasta este condiția firească a omului și pentru ca să fie ferit de rău. Pentru că Apostolul Pavel în Epistola către Galateni ne avertizează că „ce va semăna omul, aceea va și secera” (Gal. 6,7). Deci să facem bunele dacă vrem că găsim bune. Credința în Dumnezeu ne dă putere să facem faptele cele bune. Fapta bună este o lucrare a omului împreună cu Dumnezeu, fapta cea rea este lucrarea celui rău în viața omului”.

„Să înmulțim faptele bune, faptele care aduc lumină în sufletele noastre și ne fac părtași vieții veșnice”, a îndemnat PS Antonie.

Unul dintre hramurile Paraclisului Episcopal sunt Sfinții Români.

În cadrul Sfintei Liturghii, PS Antonie a înălţat rugăciuni de mulțumire către Bunul Dumnezeu pentru ajutorul primit de la El de credincioșii și clericii Episcopiei de Bălți și s-a rugat pentru încetarea războiului din Ucraina.

Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi