O candelă pentru unitatea neamului românesc va arde și la Mănăstirea Tismana
Duminică, 21 septembrie 2025, PS Antonie, Episcopul de Bălți, a participat, la invitația Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, la Mănăstirea Tismana, la slujba de proclamare locală a Sfântului Cuvios Mucenic Gherasim de la Tismana, fost stareţ al aşezământului monahal, un mare mărturisitor ortodox român al secolului al XX-lea și misionar în Transnistia.
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de un sobor de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei. Alături de Înaltpreasfințitului Părinte Irineu au slujit: Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie, Arhiepiscopul Marii Britanii și Irlandei de Nord, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălți, Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului şi Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei.
La evenimentul liturgic, alături de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, au fost prezenți numeroși stareți şi stareţe ale mănăstirilor din toată ţara, preoţi şi diaconi, precum şi o mare mulțime de credincioși, care au participat cu evlavie şi nădejde la slujba solemnă.
În cuvântul rostit după citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale, a vorbit despre însemnătatea asumării Crucii Mântuitorului nostru Iisus Hristos: „Așa cum Mântuitorul a luat o cruce asupra Lui – pe noi înșine, iată, Sfântul Pavel ne învață că, atunci când Îl primim pe Hristos în ființa noastră, din tot sufletul și din tot trupul nostru, din toată ființa noastră, nu mai trăim noi, ci trăiește Hristos în noi. Și aceasta este să ne luăm crucea și să-i urmăm Lui, oriunde am fi și orice am face. Credința și dragostea noastră pentru Cel răstignit, pentru Cel crucificat, pentru Cel de pe cruce, trebuie să primeze, să fie înaintea a toate în viața noastră. Temelia Crucii Mântuitorului este dragostea lui Dumnezeu Tatăl pentru noi. Crucea, când vorbim despre ea, nu este un lucru negativ, nu trebuie să ne gândim imediat la suferință, la durere, la lacrimi, pentru că prin Cruce a venit bucurie la toată lumea. Adică a venit Învierea Domnului”.
În cuvântul de învăţătură rostit la finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a vorbit despre viaţa mucenicească a Sfântului Gherasim: „Cinstirea unui sfânt este un lucru deosebit pentru Biserica noastră, mai ales a sfinților care sunt legați de mănăstirile și de locurile noastre. Bucurie mare se face în ceruri pentru cel care se mântuiește, deoarece îngerii se bucură și cântă această intrare a sfinților în Împărăția lui Dumnezeu. Din viața Sfântului Gherasim știm că în momentul trecerii sale la cele veșnice a exclamat în fața celor care erau în suferință: «Aud îngerii care cântă!». Acest lucru înseamnă că îngerii îi cinstesc pe sfinți, iar noi rostim în slujbele noastre și în acatistul Sfântului: «Bucură-te, cel care ești împreună cu îngerii!». Într-adevăr, el s-a făcut înger în trup, călătorind în această viață, lepădându-se de sine, pentru că astfel a învățat de la Mântuitorul Hristos: «Cel care voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-mi urmeze Mie» (Luca 9, 23). Prin grija lui Dumnezeu, noi facem proclamarea acestui sfânt, după Sărbătoarea Înălțării Sf. Cruci. Vedem cu toţii cu ce rânduială se asociază duminica aceasta cu viața acestui sfânt!
Atât de mult s-a ostenit Sfântul Gherasim în această viață pământească! El a murit tânăr, pentru că cei răi i-au scurtat viața, însă nu fără providența și îngăduința lui Dumnezeu, căci deși în ochii oamenilor și în imaginația oamenilor, sfinții parcă ar fi asupriți, parcă, de multe ori, Dumnezeu i-a uitat, dar nu e adevărat, pentru că sfinții sunt pregătiți ca să moștenească viața veșnică, așa cum ne spune Mântuitorul Iisus Hristos: «Bine slugă bună și credincioasă, peste puține ai fost pusă, peste multe te voi pune, intră întru bucuria Domnului tău» (Matei 25, 21)”.
„Sfântul Gherasim a fost considerat un dușman al poporului, paradoxal și chiar de neînchipuit, cum acest sfânt, care îi iubea pe toți și îi primea pe toți, este considerat dușman al orânduirii, este vrășmașul cui sau a ce? A unei ideologii fără de Dumnezeu, a unui proiect de luptă împotriva Crucii Mântuitorului Hristos, pentru că aceasta ne impune atât puterea lui Dumnezeu, dar ne cere să ne și lepădăm de noi înșine, să avem o comportare bineplăcută lui Dumnezeu. De aceea, Sfântul Gherasim, de îndată ce a fost arestat de aici, din mănăstire, a știut că viața lui s-a schimbat, în sensul că va trebui să fie martor al Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, prin pătimirea sa, prin răstignirea sa. La călugărie, aici, în această mănăstire, Sfântul Gherasim s-a răstignit prin glasul celui care l-a tuns în monahism, lepădându-se de sine. Acesta dorea să-l afle pe Dumnezeu, iar de îndată ce a fost arestat, și-a ridicat mintea la Dumnezeu și și-a dăruit toată viața lui Dumnezeu.
Așadar, Sfântul Gherasim s-a asemănat cu sfinții mucenici în taina hirotoniei, iar apoi el a devenit, cu adevărat, mucenic al Mântuitorului Hristos, un mărturisitor, care spune adevărul din sufletul său. De aceea, și sfârșitul Sfântului Gherasim a fost unul bineplăcut lui Dumnezeu, deoarece călăul și victima lui mergeau împreună în Rai, împlinindu-se astfel porunca Mântuitorului de a ierta, iar Sfântul a mers dincolo de această poruncă, în a-l iubi și de a fi alături cu cel care i-a făcut rău, aşezându-l pe drumul mântuirii”.
Un moment important al sărbătorii a fost citirea Tomosului sinodal de canonizare, prin care Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca Sfântul Cuvios Mucenic Gherasim de la Tismana să fie pomenit în fiecare an la 26 decembrie, iar numele său să fie înscris în Sinaxar, în cărțile de cult și în calendarul Bisericii Ortodoxe Române.
Tomosul, citit de Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, amintește viața și jertfa mucenicească a Sfântului Gherasim, născut în 1912 în județul Bacău, format duhovnicește la mănăstirile Bogdana, Neamț și Cernica, stareț la Arnota și Tismana, misionar în Transnistria, apoi martirizat în temnițele comuniste de la Aiud, Poarta Albă și Târgu Ocna. În finalul Tomosului se află şi hotărârea Sfântului Sinod al BOR: „Hotărâm ca, de acum înainte și în veci, Sfântul Cuvios Mucenic Gherasim de la Tismana, să fie numărat între sfinții Bisericii și să fie pomenit cu cântări de laudă în ziua lui de prăznuire, la 26 decembrie în fiecare an, urmând ca acesta să fie înscris în Sinaxar, în cărțile de cult, precum și în calendarul Bisericii Ortodoxe Române”.
Cu acest prilej, PS Antonie a dăruit o candelă Mănăstirii Tismana, care va arde în acest așezământ monahal pentru unitatea neamului românesc. PS Antonie a rugat-o pe maica stareță Antonia Popescu să aibă grijă de candelă și să rostească o rugăciune, împreună cu maicile și surorile viețuitoare ale mănăstirii, și pentru frații din stânga Prutului și pentru unitatea națională. Maica stareță Antonia a mulțumit pentru candelă și a promis că se va ruga pentru Basarabia și că va avea grigă ca flacăra candelei să nu se stingă.
Scurt istoric: Mănăstirea Tismana este cel mai vechi așezământ monahal din Țara Românească (Oltenia), aflat pe teritoriul orașului Tismana din județul Gorj, la 36 km de orașul Târgu-Jiu. Mănăstirea Tismana este așezată pe un vârf de stâncă, pe muntele Stârmina, înconjurată de culmi împădurite și stâncoase, lângă gura Peșterii Sfântului Nicodim și de sub ale cărei ziduri izvorăște apa, rostogolindu-se în cascadă, cu o cădere de cca 40 m în râul Tismana.
Ctitorul mănăstirii este Cuviosul Nicodim cel Sfințit de la Tismana (1310–1406) – lui îi aparține alegerea a arhitecturii și a decorațiunilor acesteia. Construcția din zid a fost realizată cu sprijinul material al domnitorilor Basarabi: Radu I (1377–1383) și fiii acestuia Dan I (1383–1386) și Mircea cel Bătrân (1386–1418).
Cuviosul Nicodim a înființat la Tismana prima școală din țară de caligrafi și copiști de cărți bisericești în diverse limbi. Tot aici a funcționat prima școală de călugări învățați dintre care se recrutau viitorii episcopi, mitropoliți, dieci pentru cancelariile domnești și boierești. Aici s-au păstrat cele mai vechi documente începând cu sec. al XIV-lea care au pus bazele istoriografiei românești. Obiecte foarte valoroase au fost duse în Primul Război Mondial la Moscova spre păstrare.
În anul 1406 a avut loc la Mănăstirea Tismana întâlnirea lui Mircea cel Bătrân cu regele austro-ungar Sigismund de Luxemburg în încercarea unei alianțe împotriva turcilor, prezent fiind și Cuviinciosul Nicodim. În 1458 mănăstirea l-a găzduit pe Vlad Țepeș, și tot aici s-a ascuns Neagoe Basarab de teama lui Mihnea cel Rău. Ulterior a fost distrusă de un incendiu și rezidită în 1542.
La 12 mai 1818 Ioan Gheorghe Caragea a orânduit spre paza mănăstirii 26 panduri. Mănăstirea Tismana a fost locul unde Tudor Vladimirescu a organizat revolta sa antifanariotă. Aici, el a lansat Proclamația de la Padeș din 22 ianuarie. Tot Tudor Vladimirescu a întărit garnizoana mănăstirii.
La Tismana, picturi murale cu o valoare artistică deosebită, executate de Dobromir cel Tânăr din Târgoviște, în 1564, împodobesc pronaosul; din 1732, executate de echipa Ranite Grigorie, în naos, repictată în frescă de Dumitru Diaconu, în 1766; aici s-a nevoit și înduhovnicit Cuviosul Nicodim de la Tismana (1406), de neam valah. Actuala biserică este o construcție mult schimbată din anul 1855, clădită în stil romanic, cu elemente de decorație neogotică.
Până în anul 1949, Mănăstirea Tismana a fost mănăstire de călugări. În anul 1949 a fost transformată în chinovie de maici. În prezent stareță fiind monahia Antonia Popescu.
Mănăstirea Tismana a fost și rămâne cea mai veche vatră de cultură, un uriaș muzeu al trecutului și o fereastră deschisă spre aspirațiile viitorului.
Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi după Biroul de presă al Mitropoliei Olteniei
