Pelerini din cadrul Episcopiei de Bălți la Catedrala Mântuirii Neamului
Joi, 30 octombrie 2025, un grup de pelerini, clerici și credincioși, din cadrul Episcopiei de Bălți, au vizitat, cu binecuvântarea PS Antonie, Episcopul de Bălţi, Catedrala Mântuirii Neamului din București.
După momentul sfințirii Catedralei, din ziua de 26 octombrie 2025, zeci de mii de pelerini din toate ținuturile românești s-au îndreptat spre București pentru a admira pictura în mozaic și a se închina sfintelor moaște ale Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României. Din fluxul mare de vizitatori și închinători la Catedrala Mântuirii Neamului au făcut parte și pelerinii din Episcopia de Bălți, care au trăit emoții de nedescris în cea mai mare biserică ortodoxă din lume.
Istoric: Catedrala Mântuirii Neamului (cunoscută și cu denumirea Catedrala Națională din București), cu hramul principal „Înălțarea Domnului” și hramul secundar „Sf. Apostol Andrei”, este cea mai mare biserică din România și cea mai înaltă și mai mare clădire de biserică ortodoxă ca volum și suprafață din lume.
Ideea unei catedrale naționale nu este nouă, ea a fost propusă de sinodul bisericii autocefale române și regele Carol I și reluată în anii de după Primului Război mondial, când au și apărut schițe de proiecte ale arhitecților perioadei (cea mai cunoscută fiind a arhitectului Petre Antonescu) și a fost susținută de patriarhul Miron Cristea.
Uitat în anii comunismului, proiectul a fost reluat după 1989, susținut de o parte din populație: un sondaj național realizat în 2011 arată că 60 % dintre persoanele întrebate erau, mai ales în mediul rural, favorabile, proiectului, cu condiția ca fondurile să fie alocate de Biserică, nu de Stat.
Pe 29 noiembrie 2007, Patriarhul Daniel a pus piatra de temelie a noului edificiu.
La 25 noiembrie 2018 a avut loc sfințirea altarului Catedralei Mântuirii Neamului, slujba fiind oficiată de Patriarhul Daniel al României și de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu.
La 26 octombrie 2025 a avut loc sfințirea catedralei, eveniment care a marcat și Centenarul Patriarhiei Române. La slujba de sfințire a fost prezent alături de Patriarhul Daniel al României și Patriarhul Ecumenic Bartolomeu.
Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi





