Daruri pentru Centrul de plasament temporar din municipiul Bălţi

Daruri pentru Centrul de plasament temporar din municipiul Bălţi

Miercuri, 10 decembrie 2025, PS Antonie, Episcopul de Bălţi, însoţit de PC părinte protoiereu Dorian Revenco, protopopul de Bălți, PC părinte protoiereu Andrian Agapi, preot misionar în cadrul Episcopiei de Bălți, doamna Liliana Lungu, președinta Societăţii Femeilor Ortodoxe din cadrul Episcopiei de Bălți și doamna preoteasă Romica Revenco, membră a Societăţii Femeilor Ortodoxe, a făcut o vizită la Centrul de plasament temporar pentru persoane cu dizabilităţi (adulte) din municipiul Bălţi (director – doamna Liliana Tipa).

Reprezentanții Episcopiei de Bălţi au dus, în dar, beneficiarilor Centrului, produsele adunate sau cumpărate cu banii strânși în cadrul Campaniei „A iubi înseamnă a dărui”, acțiune filantropică organizată de Societatea Femeilor Ortodoxe din cadrul Episcopiei de Bălți în preajma Zilei Mondiale a Persoanelor cu Dizabilități, marcată la data de 3 decembrie. În acest an Campania s-a desfășurat în perioada 14 noiembrie – 5 decembrie 2025.

În total, au fost oferite Centrului de plasament:

• 1 tonă de mere,

• 300 kg de ceapă,

• 860 kg de cartofi,

• 430 kg de varză,

• 60 kg de sfeclă roșie,

• 350 kg de morcov.

Merele și ceapa au fost donate de domnul Vasile Eftodi, un bun creștin și filantrop din zona Sorocii.

Rerefindu-se la Campaniei „A iubi înseamnă a dărui” din acest an, doamna Liliana Lungu, președinta Societăţii Femeilor Ortodoxe din cadrul Episcopiei de Bălți, între altele, a menționat: „La sugestia administrației Centrului de plasament temporar pentru persoane cu dizabilităţi (adulte) din municipiul Bălţi, ediția din acest an a Campaniei s-a concentrat pe colectarea de fructe, legume și produse de strictă necesitate, atât de importante pentru buna funcționare a Centrului. Datorită implicării oamenilor cu suflet generos, s-au adunat cantități impresionante, care vor contribui semnificativ la asigurarea hranei zilnice a beneficiarilor.

Aceste daruri sunt un semn al dragostei și grijii față de cei care au cea mai mare nevoie de sprijin, iar generozitatea celor implicați a demonstrat încă o dată că solidaritatea poate aduce lumină în viața multor oameni.

Societatea Femeilor Ortodoxe aduce calde mulțumiri Episcopiei de Bălți și în mod deosebit Preasfințitului Părinte Antonie, care și în acest an a sprijinit campania și a încurajat implicarea comunității.

Mulțumiri deosebite adresăm tuturor celor care nu au rămas indiferenți față de îndemnul nostru și au ales să se alăture acestei inițiative filantropice:

• Doamna Alina Elinoiu, Consul General Girant Interimar, Consulatul General al României la Bălți;

• Doamna Elena Neaga, primarul comunei Bălășești;

• Doamna Zinaida Mocanu, primarul comunei Obreja Veche;

• Doamna Stela Drăguțanu, meșter popular;

• PC Pr. Dorian Revenco, Protopopul de Bălți, și enoriașii Paraclisului episcopal „Duminica Sfinților Români”, mun. Bălți;

• PC Pr. Victor Ambros, parohul bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, satul Brânzeni, r-nul Edineț;

• PC Pr. Sava Șeremet, slujitor la biserica „Nașterea Maicii Domnului”, satul Bătrânești, r-nul Florești;

• PC Pr. Andrian Agapi, parohul comunității „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla”, or. Sîngerei;

• PC Pr. Vasile Șochin, slujitor la Paraclisul episcopal „Duminica Sfinților Români”, Episcopia de Bălți;

• dl. Nicolae Blidar, referent, sectorul administrativ, Episcopia de Bălți;

• Doamnele membre ale Societății Femeilor Ortodoxe din Episcopia de Bălți.

Fiecare gest de bunătate, fiecare kilogram de produse și fiecare gând de sprijin oferit au contribuit la împlinirea unui scop nobil — acela de a aduce speranță și bucurie celor mai vulnerabili membri ai comunității noastre.

Campania „A iubi înseamnă a dărui” rămâne un simbol al milostivirii creștine, al solidarității și al dragostei față de aproapele. Mulțumim tuturor celor care au participat și au transformat această inițiativă într-o adevărată sărbătoare a generozității”.

PS Antonie i-a mulțumit doamnei Liliana Lungu pentru implicare în misiunea social-filantropică a Bisercii, menționând că: „Acțiunea caritabilă Campania „A iubi înseamnă a dărui”, organizată de Societatea Femeilor Ortodoxe, ne-a adus aminte că lângă noi sunt oameni care au nevoie de ajutorul nostru, ne-a adus aminte că în calitatea noastră de creștini nu avem voie să trecem nepăsători pe lângă ei. Campania „A iubi înseamnă a dărui” ne-a oferit o lecție de dragoste pentru aproapele și ne-a amintit că avem chemarea să fim buni cu semenii noștri”.

Doamna Ludmila Stadnic, contabila-șefă a Centrului de plasament temporar pentru persoane cu dizabilităţi (adulte) din municipiul Bălţi, a mulțumit Societății Femeilor Ortodoxe pentru implicarea în colectarea legumelor și fructelor și a mulțumit donatorilor în numele bineficiarilor Centrului.

În prezent, în cadrul Centrului de plasament temporar a persoanelor cu dizabilități din municipiul Bălți sunt 360 de beneficiari.

Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi