Luni, 9 septembrie 2019, de prăznuirea Sfântului Onufrie de la Sihăstria Voronei, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Preasfințitul Antonie, Episcop de Bălți, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Sihăstria Voronei (stareț, protos. Ghedeon Huțanașu).
În cuvântul său, PS Antonie s-a referit la viaţa Sfântului Onufrie de la Vorona și la rolul sfinților în viaţa creștinului .
La final, Preasfințitul Antonie i-a mulțumit părintelui stareț, pentru invitație și pentru călduroasa primire, dăruindu-i o candelă ce va arde pentru unitatea de credință și de neam, îndemnându-i pe toți să se roage pentru Basarabia.
Părintele Ghedeon i-a mulțumit Preasfinției sale pentru că a acceptat invitația de a se ruga împreună cu obștea și pelerinii acestei mănăstiri din ținutul Botoșanilor, și l-a rugat pe Sfântul Onufrie să îi dea putere să păstorească românii din Basarabia. Din partea obștii de la Sihăstria Voronei, Preasfințitul Antonie, a primit o icoană, avându-l reprezentat pe Sfântul Onufrie.
Biroul de presă al Episcopiei de Bălți