Miercuri, 11 septembrie 2019, ziua când creştinii ortodocşi care ţin sărbătorile pe stil vechi sărbătoresc Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, PS Antonie, Episcop de Bălţi, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la biserica cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din satul Lipnic, raionul Ocniţa (preot paroh Ioan Rusu).
În cuvântul său, PS Antonie s-a referit la viaţa Sfântului Ioan Botezătorul. Vorbind despre curajul Sfântului Ioan de-al critica pe împăratul Irod, PS Antonie, între altele, a spus: „Pentru a spune adevărul este nevoie de mult curaj. Iar curajul vine din credinţa fierbinte faţă de Dumnezeu. Credinţa ne dă putere de a spune adevărul. Credinţa ne aduce lumină şi pace în sufletele noastre. Credinţa de apropie de Dumnezeu de unde vine lumina şi pacea”. „Să avem credinţă în Dumnezeu şi să spunem adevărul pentru a avea pace şi lumină în sufletele noastre”, a îndemnat PS Antonie.
Părintele Ioan i-a mulţumit PS Antonie pentru vizită şi binecuvântare arhierească şi l-a invitat pe ierarhul Episcopiei de Bălţi sa mai vină la Lipnic şi cu alte ocazii.
Istoric: Lipnicul a rămas în istorie prin biruinţa lui Ştefan cel Mare asupra tătarilor Hoardei de Aur în ziua de 20 august 1470. Biserica din Lipnic a fost construită în anul 1863. În timpul regimului sovietic, sfântul locaş nu a fost închisă. Ultimii 25 de ani la Lpnic a păstorit părintele Victor Rusu, care a trecut la cele veşnice la 17 aprilie 2014. În data de 7 mai 2014, paroh al comunităţii din Lipnic a fost numit, prin decizie mitropolitană, părintele Ioan Rusu, fiul părintelui Victor.
În calitate de Episcop de Bălţi, PS Antonie a slujit pentru a doua oară la Lipnic. Prima slujbă la Lipnic, PS Antonie a oficiat în ziua de 21 noiembrie 2018.
Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi