Vineri, 8 noiembrie 2019, de ziua prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir (stil vechi), PS Antonie, Episcop de Bălţi a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din localitatea Sloveanca, rn. Sângerei (preot paroh – Prot. Valeriu Cernei, vicar-administrativ al Episcopiei de Bălţi).
În cuvântul său PS Antonie s-a referit viaţa Sfântului Mare Mucenic Dimitrie şi la activitatea părintelui Valeriu în calitate de paroh şi vicar administrativ al Episcopiei de Bălţi.
Referindu-se la rolul sfinţilor în viaţa creştinului, PS Antonie, între altele, a menţionat: „De la sfinţi Învăţăm cum să-L urmăm pe Hristos. De la sfinţi învăţăm cum să câştigăm viaţa veşnică. De la sfinţi învăţăm cum să vieţuim ca să fim plăcuţi lui Dumnezeu. Sfinţii ne ajută să luptăm cu păcatul şi cu întunericul. Sfinţii ne ajută să ne umplem sufletele de lumină”. „Să-i cinstim pe sfinţi şi să-i chemăm în rugăciunile noastre pentru a ne învrednici de fericirea de care s-au învrednicit ei”, a îndemnat PS Antonie.
PS Antonie a apreciat activitatea părintelui Valeriu în calitatea de slujitor al altarului şi ca vicar al Episcopiei de Bălţi, mulţumindu-i pentru osteneală şi jertfă.
Părintele Valeriu, la rândul său, a mulţumit pentru vizită şi binecuvântare arhierească, invitându-l pe ierarhul Episcopiei de Bălţi să mai vină în mijlocul comunităţii din Sloveanca şi cu alte ocazii.
Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi