Naşterea Domnului – dragostea lui Dumnezeu arătată lumii
† ANTONIE,
Din mila lui Dumnezeu,
Episcop de Bălţi
Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare.
„Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan III, 16).
Cinstiţi slujitori ai Sfintelor Altare,
Dreptmăritori creştini,
Suntem în mare sărbătoare – Naşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Bucurie în cer şi pe pământ. Îngerii ne vestesc: „Iată vi s-a născut azi Mântuitor, care este Hristos Domnul, în cetatea lui David” (Luca 2, 11) şi noi cu toţii cântăm: „Astăzi S-a născut Hristos, Mesia chip luminos. Lăudaţi şi cântaţi şi vă bucuraţi”. Cântăm şi ne bucurăm că S-a născut Mântuitorul sufletelor noastre. Cântăm laude de bucurie: „Hristos Se naşte, slăviţi-L! Hristos din ceruri, întâmpinați-L! Hristos pe pământ, înălţaţi-vă! Cântaţi Domnului tot pământul. Lăudaţi-L popoare, că S-a proslăvit” (Catavasia la Naşterea Domnului). Cele de sus cu cele de jos s-au umplut de lumină. Fiul lui Dumnezeu a coborât pe pământ ca să ne ridice pe noi la cer. Dumnezeu se face om „pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire”.
Naşterea Domnului este sărbătoarea care bucură şi pe cei mici şi pe cei mari. Totul este bucurie şi lumină. O bucurie care este deosebită de bucuriile personale. O bucurie sfântă, înălţătoare, dătătoare de speranţă.
Dumnezeu şi-a arătat dragostea Sa oamenilor prin smerita coborâre în mijlocul făpturii. Cel Sfânt şi Veşnic se goleşte de slava dumnezeiască pentru a petrece între oameni. Ce motiv l-a determinat pe Creatorul cerului şi al pământului să se facă om? Dragostea neţărmurită faţă de creatura Sa iubită – omul. Prin întrupare Dumnezeu vrea să fie mai aproape de om. Din iubirea Sa, mai presus de minte şi nesfârşită pentru om, spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, Dumnezeu a devenit cu adevărat şi prin natură tocmai ceea ce iubea, adică om. El a luat trup omenesc, pentru a-l învăţa pe om cum să se asemene cu Dumnezeu şi cum să moştenească viaţa veşnică.
Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat pentru a-l ridica pe om din moarte, pentru a restabili în el chipul lui Dumnezeu şi pentru a-l mântui. Prin întrupare Fiul lui Dumnezeu devine Cel care sloboade neamul omenesc din robia diavolului şi de la moarte. Numai prin întrupare Fiul lui Dumnezeu a ajuns Mântuitorul neamului omenesc.
Prin întrupare Fiul lui Dumnezeu ne arată că „Dumnezeu este iubire” (I Ioan 4, 8). Trimiţând pe Fiul Său Cel Unul-Născut în lume, Dumnezeu şi-a arătat dragostea faţă de om, dăruindu-i omului viaţa veşnică, pe care omul o poate avea doar în El, în Iisus Hristos (I In. 4, 9). Credinţa în Fiul lui Dumnezeu ne asigură viaţa veşnică, pentru că oricine crede în Fiul lui Dumnezeu nu piere, ci are viaţă veşnică (Ioan III, 16). „Cel ce are pe Fiul, are viaţă; cel ce nu are pe Fiul lui Dumnezeu, nu are viaţă”, ne spune tot Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan (I Ioan 5, 12).
Fraţi creştini,
După căderea protopărinţilor noştri şi pierderea Raiului prin neascultare şi nepostire, omenirea a aşteptat un Izbăvitor care „va zdrobi capul şarpelui”, Izbăvitor care va reda demnitatea de fii ai lui Dumnezeu pierdută prin lucrarea diavolului.
În Vechiul Testament găsim mai multe relatări care vestesc venirea Mântuitorului în lume.
Prorocul Daniel anunţă timpul venirii Mântuitorului (Daniel 9, 24-27). Isaia face o profeţie, cu 500 de ani înainte de Naşterea Mântuitorului, şi ne spune că se va naşte dintr-o fecioară – „Iată Fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele lui Emanuel” (Isaia 7, 14), care înseamnă „Cu noi este Dumnezeu”. Cu multe secole în urmă, prorocul Miheia a indicat locul naşterii Mântuitorului, şi anume Betleemul (Miheia 5, 1) ş.a.
Pentru primirea lui Mesia neamurile au fost pregătite mii de ani. Şi totuşi, cei care au fost pregătiţi pentru a-L primi, nu L-au acceptat. În schimb, L-au primit alte neamuri, printre care şi neamul nostru, care este creştin de două milenii. Mântuitorul a venit „la plinirea vremii”, aducând lumină, har şi pace.
Înomenirea Fiului lui Dumnezeu este o binecuvântare peste tot neamul omenesc. Fiul lui Dumnezeu vine pentru a reda oamenilor demnitatea de fii ai lui Dumnezeu. Prin întruparea Mântuitorului noi suntem scoşi din întuneric şi înfiaţi de Dumnezeu. Nu există altceva mai înălţător decât a fi copiii lui Dumnezeu, a-L avea pe Dumnezeu Tată. Naşterea Mântuitorului înseamnă naşterea sfinţeniei, căci luând trup omenesc, Hristos a sfinţit acest trup, deschizând drumul spre sfinţenie pentru fiecare om.
Iubiţi fii duhovniceşti,
Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos este o sărbătoare a bucuriei, o sărbătoare a speranţei. Odată cu Naşterea Mântuitorului noi nu mai suntem singuri, ci suntem cu Hristos. Dacă suntem cu Hristos, cine poate fi împotriva noastră? (Rom. 8, 31). Cerul a venit pe pământ să ne ridice pe noi la cer. Dumnezeu a venit să mântuiască neamul omenesc. A venit să aducă între oameni dragoste, înţelegere şi bunăvoire. Aşa cum S-a sălăşluit în ieslea săracă, Pruncul Iisus caută să se sălăşluiască în sufletul nostru.
Toţi ne-am pregătit duhovniceşte să-L întâmpinăm pe Pruncul Hristos. Să învăţăm din smerita lui venire cum să vieţuim ca să fim plăcuţi lui Dumnezeu şi oamenilor. Smerenia Fiului lui Dumnezeu este instructivă şi ne îndeamnă şi pe noi la smerenie şi dragoste faţă de semeni.
Să ne deschidem inima ca o iesle primitoare şi să-L primim pe Mântuitor în sufletele şi casele noastre. A ne deschide inima pentru Fiul lui Dumnezeu înseamnă să fim alături de cei în suferinţă şi în singurătate, alături de familiile cu mulţi copii, alături de cei necăjiţi şi întristaţi.
Magii, veniţi din depărtare, aduc Pruncului Iisus daruri: aur, smirnă şi tămâie. Noi ce oferim Pruncului Sfânt? Asemenea magilor să aducem şi noi darurile noastre – credinţa, pocăinţa şi iubirea faţa de El şi semenii noştri, arătată în fapte de milostenie.
Preacuvioşi şi preacucernici părinţi,
Iubiţi credincioşi,
Către Luminatul Praznic al Naşterii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos Episcopia de Bălţi vine cu ofranda sa. Toate sectoarele Episcopiei, în anul care s-a scurs, au avut o activitate rodnică, încât cu resurse modeste am reuşit să desfăşurăm o misiune bogată. Am simţit ajutorul şi binecuvântarea Bunului Dumnezeu, care ajută mult pe cei care caută Lumina şi urmează Adevărul. Cu ajutorul Domnului, în anul 2019 a crescut numărul clericilor şi al parohiilor din Episcopia de Bălţi. Lucru îmbucurător şi dătător de speranţă. Preoţii şi-au îndeplinit misiunea de slujitori ai lui Dumnezeu, propovăduind Evanghelia păcii şi a dragostei. În acelaşi timp, ei şi-au făcut datoria şi faţă de neamul din care se trag, promovând, cu mult curaj, adevărul despre istoria, limba şi identitatea națională. Lumina Evangheliei şi lumina adevărului istoric constituie temelia activităţii pastorale a fiecărui slujitor din cadrul Episcopiei de Bălţi. Preoţii şi credincioşii Episcopiei de Bălţi sunt luminători, care prin cuvânt şi faptă risipesc întunericul neadevărului şi al ignoranţei, aşezat pe aceste meleaguri zeci de ani în urmă.
Iubiţi credincioşi,
Anul 2020 a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române „Anul omagial al pastoraţiei părinţilor şi copiilor” şi „Anul comemorativ al filantropilor ortodocşi români”. Suntem îndemnaţi să redescoperim împreună jertfa şi rolul părinţilor în creşterea unei generaţii de buni creştini şi buni cetăţeni şi locul familiei ca mediu binecuvântat de Dumnezeu pentru o creştere sănătoasă a copiilor. Este cunoscut faptul că în zilele noastre, familia tradiţională este supusă unui atac fără precedent în istorie, prin care se încearcă diminuarea rolului acestei instituţii. Asupra familiei se răsfrâng consecinţele diferitor crize din societate: economică, morală sau spirituală. Viitorul unui popor depinde de trăinicia instituţiei familiei. Dacă salvăm familia tradiţională, salvăm neamul nostru.
În anul care vine ne vom aminti şi de marii filantropi români. Vom privi la vieţile lor pline de fapte bune şi vom încerca să învăţăm de la ei cum să slujim lui Dumnezeu şi să fim de mare ajutor semenilor.
Fraţi creştini,
Dacă, cumva, sărbătorirea Naşterii Domnului se rezumă doar la dimensiunea gastronomică, sărbătoarea nu şi-a atins ţinta. Nu mesele bogate constituie miezul sărbătorii Naşterii Domnului. Înţelesul adânc al acestui praznic este adevărul că Cel Născut în ieslea din Betleem este Mântuitorul fiecăruia dintre noi. Sărbătorirea Naşterii Domnului înseamnă că-I facem loc Pruncului Iisus în inimile noastre.
Să medităm, încă o dată, asupra scopului venirii Pruncului Iisus în lume, să ne pătrundem de acest adevăr şi să ne privim fiecare, cu atenţie, şi să vedem în ce măsură suntem urmaşii Lui. A fi urmaş al lui Hristos înseamnă să fii bun cu cei de lângă tine, a fi prietenos şi grabnic ajutător celor în nevoi. A fi urmaş al lui Hristos înseamnă a arăta prin cuvânt şi faptă că suntem fii al Luminii, care vieţuiesc în dragoste şi în înţelegere cu semenii lor.
E zi de Crăciun. Să privim în jurul nostru şi să vedem dacă nu cumva lângă noi este cineva care este trist – un copil sărac, un bătrân singuratic, un bolnav sau o familie nevoiaşă. Să ştiţi că Domnul Hristos aşteaptă ca noi să-i vizităm pe aceştia, să le trecem pragul, să le aducem zâmbetul pe faţă. Aducând o bucurie celor mai trişti ca noi, aducem bucurie Pruncului Iisus.
Vă dorim, Iubiţi slujitori ai altarelor şi fraţi creştini şi creştine, sărbători binecuvântate cu sănătate, pace şi bucurii duhovniceşti, rugând pe Pruncului Iisus să Vă dăruiască cele ce sunt de folos spre mântuirea sufletelor. Belşug material şi spiritual, lumină şi dragoste în casele frăţiilor voastre!
La mulţi şi fericiţi ani!
Al vostru de tot binele voitor şi către Domnul rugător,
† Antonie
Episcop de Bălţi
