Învierea Domnului – invitaţie la viaţa veşnică
† ANTONIE,
Din mila lui Dumnezeu,
Episcop de Bălți
„Dacă aţi înviat cu Hristos, pe cele de sus căutaţi-le, acolo unde este Hristos şezând de-a dreapta lui Dumnezeu”
(Icosul Canonului Sfintelor Paști)
Iubitului nostru cler, cinului monahal și drept-credincioșilor creștini, har, milă și pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare.
Cinstiți slujitori ai Sfintelor Altare,
Dreptmăritori creștini,
Bucuria şi lumina Învierii cuprinde fiecare suflet. Este ziua când sărbătorim biruinţa Mântuitorului nostru Iisus Hristos asupra morţii. Cu toţii cântăm „Hristos a înviat din morţi, cu moarea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le” (Troparul Învierii).
În prima zi a săptămânii, dis-de-dimineaţă, femeile mironosiţe, cu durere în inimă, au venit la mormântul Domnului pentru a respecta o rânduială a vremii, de a unge Cinstitul Trup cu miresme de mare preţ, în felul acesta arătând respect şi iubire faţă de Mântuitorul. Femeile au găsit o privelişte la care nu se aşteptau. Piatra de la mormânt „deşi era foarte mare” (Marcu 6, 4) era dată la o parte, iar mormântul era gol. Cel pe care îl credeau mort nu era acolo, rămăsese doar „giulgiurile puse jos” (Ioan 20, 5) şi „mahrama, care fusese pe capul Lui, nu era pusă împreună cu giulgiurile, ci înfăşurată, la o parte” (Ioan 20, 7). În interiorul mormântului, femeile mironosiţe au fost întâmpinate de doi îngeri, care le-a anunţat ce se petrecuse, că Mântuitorul a înviat: „De ce-l căutaţi pe Cel viu printre cei morţi? Nu este aici, a înviat! Amintiţi-vă cum v-a vorbit pe când era în Gelileea!” (Luca 24, 5-6). Tristeţea femeilor mironosiţe s-a transformat în bucurie. De atunci creştinii prăznuiesc „omorârea morţii, sfărâmarea iadului şi începătura altei vieţi veşnice” (Canonul Învierii, Cântarea a şaptea).
După Înviere, Mântuitorul s-a arătat de mai multe ori pentru a-i întări pe ucenici în adevărul Învierii Sale. Şi acesta s-a văzut atunci când apostolii au pornit la propovăduire, aceştia şi-au făcut misiunea până la sacrificiul suprem. Credinţa în Înviere le-a dat putere Sfinţilor Apostoli să ducă Evanghelia între popoare păgâne, ostile, de cele mai multe cazuri, faţă de creştinism. Învierea Domnului a constituit temelia propovăduirii creştine şi al curajului în misiunea lor de răspândire a adevărului evanghelic.
Învierea lui Hristos a devenit fundamentul credinţei noastre şi evenimentul central al creştinismului. Dorind să sublinieze acest adevăr, Sfântul Apostol Pavel zice: „Dacă Hristos n-a înviat, zădarnică este atunci propovăduirea noastră, zădarnică şi credinţa voastră” (I Corinteni 15, 14).
Domnul Iisus Hristos a înviat şi de această putere ne împărtăşim noi toţi care credem în El, iar credinţa în El ne asigură viaţa veşnică. Asta ne-o spune Însuşi Mântuitorul: „Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viaţă… că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui, şi vor ieşi, cei ce au făcut cele bune spre învierea vieţii şi cei ce au făcut cele rele spre învierea osândirii” (Ioan V, 24, 28-29).
Iubiţi credincioşi,
Mântuitorului a învins moartea. Puterea morţii a fost desfiinţată. Referindu-se la biruinţa Mântuitorului asupra morţii, Sfântul Ioan Gură de Aur a spus: „Unde-ţi este moarte, boldul? Unde-ţi este iadule, biruinţa? Înviat-a Hristos şi tu ai fost nimicit. Sculatu-S-a Hristos şi au căzut diavolii. Înviat-a Hristos şi se bucură îngerii. Înviat-a Hristos şi viaţa stăpâneşte. Înviat-a Hristos şi niciun mort nu este în groapă; că Hristos sculându-Se din morţi, începătura celor adormiţi S-a făcut”.
Învierea lui Hristos deschide uşa spre veşnicie. Învierea lui Hristos ne cheamă spre Împărăţia Cerurilor. Învierea lui Hristos ne asigură şi învierea noastră. Pentru că aşa cum a înviat Hristos, vom învia şi noi.
Învierea este vocaţia fiecărui om. Drumul existenţei noastre duce spre Înviere. Nimeni nu poate evita învierea, cum nimeni nu poate evita moartea. Moartea şi Învierea sunt două realităţi prin care trecem către viaţa veşnică. Învierea este sensul existenţei noastre. Învierea este ţinta către care mergem de la naştere, iar viaţa este timpul pregătirii pentru Înviere.
Învierea Domnului este Sărbătoarea Sărbătorilor şi Praznicul Praznicelor. Este ziua celei mai mari minuni şi celei mai mari bucurii. A Înviat Hristos înseamnă că şi noi vom învia cu El. De aceea sufletele noastre se bucură atât de mult în această sărbătoare.
Fraţi creştini,
Trăim timpuri de grea încercare. O molimă periculoasă seamănă teamă şi spaimă în toată lumea. Această boală a influenţat viaţa pe întreg globul pământesc. A fost afectată şi viaţa liturgică. Sfântul şi Marele Post al Sfintelor Paşti, ca timp de pregătire pentru Slăvita Înviere, din acest an s-a deosebit de ceilalţi ani. Credincioşii nu au putut să meargă, ca de obicei, liber, la sfânta biserică pentru a se cumineca, din cauza unor restricţii care au avut ca scop preîntâmpinarea unei eventuale contaminări, care se poate întâmpla acolo unde există mai mulţi oameni adunaţi.
Mulţumesc şi pe această cale preoţilor şi credincioşilor pentru faptul ca au respectat îndrumările şi măsurile venite din partea Patriarhiei Române şi din partea autorităţilor de stat ale R. Moldova, pentru prevenirea îmbolnăvirii cu temutul virus.
Reiterez îndemnul către preoţi: să rămâneţi aceiaşi străjeri atenţi ai sănătăţii spirituale şi fizice a păstoriţilor Sfinţiilor Voastre şi să cultivaţi respectul faţă de medici şi poliţişti, eroii noştri, care se află pe prima linie de foc în lupta cu această boală contagioasă.
Molima încă nu a atins apogeul. Se pare că vin încercări şi mai grele. Apare întrebarea: ce facem noi ca şi creştini? Cădem în disperare? Lăsăm panica să pună stăpânire pe sufletele noastre, alungând pace şi liniştea?
Creştinul adevărat nu poate să se sperie sau să se lase cuprins de teamă. Cu noi este Dumnezeu. De acest lucru ne-a asigurat chiar Mântuitorul: „Iată Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacului” (Matei 28, 19). Şi Apostolul Pavel ne încredinţează că: „Dacă trăim, şi dacă murim, ai Domnului suntem” (Romani 14, 8). Noi nu suntem singuri, indiferent ce se întâmplă. Suntem cu Dumnezeu. Această credinţă i-a dat creştinului putere tot timpul.
S-ar putea să se întrebe cineva de ce a îngăduit Dumnezeu această molimă? Este greu de răspuns la această întrebare. Poate pentru faptul că omul L-a izgonit pe Dumnezeu din viaţa sa? Poate pentru că omul, folosind greşit libertatea, încearcă să fie fericit fără Dumnezeu? Şi bietul om crede, în rătăcirea sa, că chiar poate fi fericit fără Dumnezeu: se comportă în creaţia lui Dumnezeu ca şi cum Dumnezeu n-ar exista și se recunoaşte, în mod greşit, doar pe el stăpân în creaţie.
Poate Dumnezeu a îngăduit această boală periculoasă pentru a ne opri din această alergătură istovitoare, care-i fură omului energia fizică şi spirituală?
În aceste condiţii de restricţii am descoperit ce înseamnă să te poţi întâlni liber cu un prieten, să-i strângi mâna, să-l poţi îmbrăţişa, ce înseamnă să te poţi deplasa oriunde şi oricând, la şcoală, la magazin, la policlinică, să putem merge la sfintele slujbe, să ne mărturisim şi să ne împărtăşim ca adevăraţi creştini. Această boală ne-a determinat să medităm, încă o dată, la darul sănătăţii pe care îl avem de la Dumnezeu şi la locul în viaţa noastră a medicilor, a poliţiştilor, a preoţilor. Să înţelegem, poate mai bine, ce însemnă să fii privat de libertate.
Neaşteptat, ca din senin, datorită restricţiilor impuse de autorităţi din cauza pandemiei, a apărut, în viaţa noastră, mult timp liber. O lipsă de timp cronică s-a schimbat brusc cu o perioadă când avem timp liber destul. De ce s-a întâmplat aşa? Oare nu pentru faptul că nu avem timp pentru cei de lângă noi: părinţi, soţi, copii, prieteni. Viaţa am transformat-o într-o goană doar după lucruri trecătoare, o alergare după cele materiale, devenind pe neobservate robi ai acestora.
Aceste restricţii ne ajută să descoperim sensul Sărbătorii Învierii şi ce înseamnă să mergem liber, în noaptea Învierii, la sfânta biserică, să ne apropiem, nestingherit de nimic, atunci când preotul ne invită să luăm lumină: „Veniţi de luaţi Lumină!”. Poate în aceste momente vom înţelege că Învierea nu însemnă doar mese pline cu ofrande pascale.
Au venit aceste timpuri poate şi pentru faptul că am devenit, mai cu seamă în cele ale credinţei, superficiali. Viaţa religioasă a devenit o formalitate. Ne-am îndepărtat de Dumnezeu şi au devenit idoli pentru noi banii, plăcerile și bogăţiile. Am uitat că suntem creaţi după chipul lui Dumnezeu. Am pierdut sensul existenţei noastre, crezând, greşit, că suntem veşnici pe pământ.
Cu ajutorul Bunului Dumnezeu această boală va trece, la fel cum au trecut şi altele, care au fost îngăduite de Dumnezeu în istoria omenirii. Dar ce va fi cu lumea după această boală? Se va schimba sau nu? Va deveni mai bună, mai iertătoare, mai solidară? Va învăţa ceva omenirea din această experienţă? Ne vom schimba sau vom rămâne la fel cum am fost? Vom deveni mai credincioşi, mai evlavioşi, mai răbdători, mai generoşi sau vom rămâne la fel?
Iubiţi fii duhovniceşti,
Această molimă este şi un test pentru unitatea noastră şi pentru inima fiecăruia dintre noi. Boala ne-a oferit ocazia să ne cunoaştem mai bine, în primul rând, pe noi înşine. Folosesc această ocazie pentru a mulţumi preoţilor şi credincioşilor din Episcopia de Bălţi pentru faptul că au răspuns apelului de a veni în ajutorul medicilor din Bălţi printr-o colectă de bani, fiecare dăruind, din puţinul lui, cât l-a lăsat inima. Este un moment când nu putem să rămânem indiferenţi. Lupta cu acest virus periculos cere solidaritatea şi unitatea tuturor. În prima linie sunt medicii, dar ei au nevoie de susţinerea noastră. Ei se sacrifică pentru noi, iar noi avem datoria să le arătăm respect şi recunoştinţă.
Mulţumesc, de asemenea, părinţilor consilieri, preoţilor şi credincioşilor care s-au implicat activ şi jertfelnic şi au susţinut proiectele misionare, pastorale, culturale şi sociale ale Episcopiei de Bălţi, reuşind, în acest fel, să fim o mărturie ortodoxă şi românească distinctă în acest spaţiu.
Anul 2020 a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române „Anul omagial al pastoraţiei părinţilor şi copiilor” şi „Anul comemorativ al filantropilor ortodocşi români”. În acest an vom medita asupra modului de pastoraţie a părinţilor şi copiilor, pentru a deveni, cu toţii, creştini mai buni şi ce trebuie să facem pentru aceasta. De asemenea, ne vom aduce aminte şi de marii filantropi, înaintaşii noştri, care au vieţuit în cuprinsul Episcopiei de Bălţi: Vasile Stroescu (1845-1926) şi Nicolae Casso (1839-1904), şi de faptele lor pline de lumină. Ei rămân peste veacuri exemple de iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de neamul care i-a odrăslit şi pe care l-au slujit cu jertfă şi dragoste.
Iubiţi fraţi întru Hristos,
Să luăm lumină din Lumina lui Hristos, devenind făclii care să luminăm celor din jur prin faptele noastre de milostenie. Să facem aceasta, mai cu seamă, în aceste timpuri când sunt destui fraţi de-ai noştri care, datorită crizei provocată de cumplita boală, nu pot să se bucure de Învierea Domnului, având lipsă, pe masa lor, a ofrandelor de Paşti. Dacă lângă noi sunt semeni care se luptă cu sărăcia şi noi privim cu indiferenţă la situaţia lor, Hristos nu învie în sufletele noastre, iar bucuria din ziua de Paşti nu va fi una autentică.
Să răspândim celor din jur bucurie, pace şi dragoste, arătată în fapte concrete, pentru a simţi Învierea lui Hristos în inima noastră.
Cu speranţa că fiecare dintre frăţiile voastre, preoţi şi credincioşi, veţi deveni adevărate lumini pascale şi veţi răspândi cu dragoste Lumina lui Hristos semenilor, rog pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Cel care a biruit moartea, să vă aibă în paza Sa şi să vă dăruiască tuturor sănătate!
HRISTOS A ÎNVIAT!
Al vostru de tot binele voitor şi către Domnul rugător,
† Antonie
Episcop de Bălţi
