Sâmbătă, 2 mai 2020, PS Antonie, Episcop de Bălţi, însoţit de PC părinte Valeriu Cernei, vicar administrativ al Episcopiei de Bălţi şi PC părinte Dorian Revenco, a dus un lot de ajutoare pentru beneficiarii Internatului Psihoneurologic din satul Brânzeni (director Vasile Pascari), raionul Edineţ şi pentru câteva familii nevoiaşe din acelaşi sat.
Darurile au fost duse până la marginea localităţii, satul Brânzeni fiind în carantină.
Darurile destinate pentru cei 230 de beneficiarii ai Internatul Psihoneurologic (biscuiţi, lămâi, 396 de sticle de 1,5 litri de apă şi 150 tetrapacuri de un litru cu suc), clericii Episcopiei de Bălţi le-au transmis domnului Alexandru Schiopu, şeful depozitului Internatului.
Celelalte daruri: 10 pachete cu produse alimentare (orez, macaroane, făină de porumb, hrişcă, faină de grâu, ulei, sare, zahăr, conserve) pentru 10 familii, 5 pachete de praf de spălat pentru alte 5 familii şi 6 pachete de scutece pentru alte 2 familii au fost transmise domnişoarei Serafima Ambros, voluntară în cadrul ASRM (Asociaţia Studenţilor şi Rezidenţilor în Medicină din Moldova) pentru a fi repartizate destinatarilor.
PS Antonie, între altele, a menţionat că: „La apelul făcut către preoţii din Episcopia de Bălţi, în ziua de 27 martie, de a organiza o colectă pentru medici şi pacienţii cu Covit-19 din Spitalul din Bălţi, au răspuns oameni cu inimă darnică de aici, de peste Prut şi chiar din Canada. Mulţumim binefăcătorilor şi rugăm pe Bunul Dumnezeu să-i răsplătească pentru fapta lor cea bună. În felul acesta s-a reuşit să se meargă pe la câteva spitale, pentru a transmite un semnal de solidaritate în primul medicilor, celor care se află în prima linie în lupta cu acest virus agresiv.”. „Să fim solidari şi să preţuim munca medicilor”, a îndemnat PS Antonie.
Începând cu data de 20 aprilie 2020, satul Brânzeni a fost plasat în carantină după ce la Internatul Psihoneurologic s-a format focar de infecție cu Covid-19, cu peste 80 de persoane infectate, printre care și personal medical.
Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi