Duminică, 19 iulie 2020, PS Antonie, Episcop de Bălţi, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din oraşul Donduşeni (preot paroh Roman Botezatu).
În cuvântul său, PS Antonie a vorbit despre rolul părintelui duhovnic în vindecarea suferinţelor trupeşti. Între altele, PS Antonie a menţionat: „Pentru a-i vindeca trupul slăbănogului, Iisus îi vindecă mai întâi sufletul, îi iartă păcatele. Abia după însănătoşirea trupului, Iisus îi zice slăbănogului „scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta”. Este, aici, o legătura între boală şi păcat. Evanghelia, de astăzi, ne arată că suferinţa trupească poate fi consecinţa păcatelor noastre. De aceea se recomandă ca bolnavii pe lângă medic, să cerceteze şi un duhovnic. Efectul tratamentului medical chimic va fi altul, dacă cel în suferinţă ar merge şi la un părintele duhovnic”. „Din Evanghelie mai vedem că nu tot timpul boala este consecinţa păcatului, cum este cazul orbului din naştere”, a mai spus PS Antonie.
PS Antonie i-a mulţumit părintelui Roman pentru implicarea sa activă şi jertfelnică în activitatea Episcopiei de Bălţi, unde părintele este responsabil de Sectorul cultural, misiune şi tineret.
Părintele Roman i-a mulţumit Preasfinţitului Antonie pentru vizită şi binecuvântare arhierească, invitându-l pe ierarhul Episcopiei de Bălţi să mai vină în mijlocul comunităţii pe care o păstoreşte şi cu alte ocazii.
Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi