Miercuri, 9 decembrie 2020, PS Antonie, Episcop de Bălţi, a oficiat, împreună cu un sobor de preoţi, la biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena” din satul Corlăteni, rn. Râşcani (preot paroh Valeriu Ursu), slujba de parastas pentru sufletul vrednicului de pomenire Mitropolit Tit Simedrea, cu ocazia împlinirii a 49 de ani de la trecerea la cele veşnice.
În cuvântul său, PS Antonie a vorbit despre păstorirea rodnică a Mitropolitului Tit la altarul Domnului şi al Neamului. „Rânduiala sfânta a făcut ca marele ierarh să păstorească la Bălţi din 1935 până 1940. Este cel de-al doilea ierarh canonic care a păstorit la Bălţi. Ierarhii Visarion Puiu, Tit Simedrea şi Partenie Ciopron care au păstorit la Bălţi sunt cei care ne ocrotesc şi ne ajută în lucrarea noastră pastoral-misionară pe care o desfăşurăm astăzi. De aceea vom reuşi”, a spus PS Antonie.
Date biografice: Mitropolitul Tit Simedrea - născut Teodor Simedrea, la 4 septembrie 1886, în localitatea Naipu, din actuala comună Ghimpaţi, a studiat la Seminarul Nifon, apoi la Facultatea de Teologie din Bucureşti, la Facultatea de Drept din Iaşi şi a continuat studii de specializare în teologie la Montpellier şi la Paris, în perioada 1922 - 1923.
După ce a devenit văduv, a fost călugărit în 1924, la Mănăstirea Cernica sub numele de Tit, şi hirotesit arhimandrit. Între 1926 şi 1935 a fost arhiereu vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, cu numele „Târgovişteanul”. Pe data de 11 decembrie 1935, a fost înscăunat Episcop al Hotinului, fiind ulterior ales mitropolit al Bucovinei (data alegerii a fost 13 iunie 1940, înscăunarea având loc la 25 martie 1941, la Suceava).
Retras la 30 iunie 1945 şi stabilit la schitul Darvari din Bucureşti şi mănăstirea Cernica, a decedat la 9 decembrie 1971, la mănăstirea Cernica.
Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi