Duminică, 24 februarie 2019, PS Antonie, Episcop de Bălţi, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la mănăstirea „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din satul Rămăzan, raionul Râşcani (stareţ – PCuv. Arhimandrit Irineu Timofte).
Referindu-se la textul Evangheliei din Duminica a 34-a după Cincizecime, PS Antonie, între altele, a menţionat: „Din Evanghelia de astăzi vedem cum păcatul înstrăinează pe om de Dumnezeu, iar pocăinţa, recunoaşterea greşelilor, reface legătura omului cu Dumnezeu. Păcatul ne îndepărtează de Dumnezeu, iar viaţa curată ne apropie de Dumnezeu. Înţelegând consecinţele greşelilor sale, fiul risipitor, hotărâre să se îndrepte, să se ridice şi să se întoarcă la tatăl său şi să ceară iertare. Înţelege că doar prin iertarea tatălui poare îndrepta lucrurile. Şi el vine cu pocăinţă la tatăl său. El dă dovadă de curaj, care este o consecinţă a trezviei sale şi a realizării că are nevoie de iertarea tatălui. Şi tatăl îl iartă. Iertarea vine după decizia fiului de a se ridica, de aşi schimba viaţa. Pocăinţa aduce iertare, iar iertarea aduce pace şi bucurie în suflet”.
PS Antonie a mulţumit părintelui stareţ pentru activitatea pastoral-misionară şi l-a felicitat cu ocazia sărbătoririi zilei de naştere dăruindu-i o carte de predici.
Părintele Irineu a primit felicitări şi de la fii săi duhovniceşti, care în număr mare i-au mulţumit părintelui pentru că i-a ajutat, în diferite momente ale vieţii lor, să alegă calea credinţei, o cale luminoasă care duce la Dumnezeu.
Părintele Irineu a mulţumit PS Antonie pentru vizită şi binecuvântare arhierească şi l-a invitat pe ierarhul Episcopiei de Bălţi să mai viziteze mănăstirea şi cu alte ocazii. Părintele a adus mulţumiri de asemenea şi preoţilor prezenţi la Sfânta Liturghie şi fiilor duhovniceşti pentru felicitări şi cuvintele calde rostite la adresa sa..
Istoric: Rămăzan este o localitate mică unde 90 % sunt ucraineni. Conform recensământului din anul 2004 populaţia în Rămăzan este de 591 locuitori. Mănăstirea a fost înfiinţată, pe locul donat de dl Anatolie Isac, un locuitor din Rămăzan, în anul 2009. Stareţ a fost numit PCuv. Arhimandrit Irineu Timofte. Prima slujbă arhierească a fost oficiată în ziua de 16 octombrie 2011 de către Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor.
Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi