Comunitatea „Sfântului Ierarh Nicolae” din Ocniţa şi-a serbat primul hram

 

Sâmbătă, 19 decembrie 2020, ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Nicolae (stil vechi), PS Antonie, Episcop de Bălţi, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în mijlocul comunităţii „Sfântul Ierarh Nicolae” din oraşul Ocniţa (preot paroh PC Sergiu Grosu), cu ocazia sărbătoririi hramului acestei comunităţi.

În cuvântul său, PS Antonie s-a referit la viaţa şi activitatea Sfântului Ierarh Nicolae, ca model de slujire a semenilor şi al apărării dreptei credinţe. 

PS Antonie a mulţumit părintelui Sergiu pentru osteneală şi jertfă în organizarea comunităţii din Ocniţa şi a felicitat pe toţi cei care poartă numele Sfântului Nicolae.

Părintele Sergiu la rândul său a mulţumit pentru vizită şi binecuvântare şi l-a invitat pe chiriarhul Episcopiei de Bălţi să mai vină în mijlocul comunităţii din Ocniţa.  

În cadrul Sfânt ei Liturghii Cludiu-Lucian Ţugui, parohul comunităţii „Pogorârea Duhului Sfânt” din Briceni şi directorul Departamentului Pro-Vita al Episcopiei de Bălţi, a fost hirotesit duhovnic.

Cu sprijinul Departamentului Pro-Vita, patru copii, din familii cu greutăţi materiale, au primit pachete cu diferite produse.

După Sfânta Liturghie, PS Antonie a înmânat unui licean din Ocniţa bursa „Mecena Vasile Stroescu”, instituită de Episcopia de Bălţi pentru a ajuta tinerii din familii cu probleme financiare, dar care vor să studieze.

PS Antonie i-a îndemnat, de asemenea, pe cei prezenţi, să fie atenţi cu sănătatea lor şi a celor din jur în contextul noii boli de Covid-19.  

În cadrul Sfintei Liturghii, PS Antonie a înălţat rugăciuni către Bunul Dumnezeu pentru încetarea noii boli molipsitoare.

La Sfânta Liturghie, alături de chiriarh şi părintele paroh, au fost prezenţi: PC preot Neculai Pânzariu, paroh al bisericii „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din localitatea Burlăneşti raionul Edineț și secretar al Protopopiatului de Edineț și Dondușeni şi PC preot Cludiu-Lucian Ţugui, parohul comunităţii „Pogorârea Duhului Sfânt” din Briceni şi PC preot Dorian Revenco, preot misionar şi arhidiaconul Marius Mihai Anton.

Istoric: Comunitatea „Sfântul Ierarh Nicolae” din oraşul Ocniţa a fost înfiinţată, cu binecuvântarea PS Antonie, Episcop de Bălţi, în toamna anului 2019. În data de 3 ianuarie 2020, comunitatea a fost recunoscută ca persoană juridică de către stat. Comunitatea a fost formată la cererea creştinilor din Ocniţa dornici de a avea slujbe în limba română. În ultimii 50-60 de ani în oraşul Ocniţa nu s-au oficiat slujbe în limba română. În unica biserică din oraş, locaş care aparţine de Patriarhia Moscovei, slujbele se oficiază doar în slavonă. Cu ajutorul preoţilor din protopopiatul Botoşani, Arhiepiscopia Iaşilor, comunitatea „Sfântul Ierarh Nicolae” din oraşul Ocniţa a cumpărat un teren, unde urmează să fie ridicat un sfânt locaş în stil moldovenesc. Părintele paroh Sergiu Grosu, ajutat de creştini buni şi darnici, a reuşit să achiziţioneze un vagon, unde, cu spirit de gospodar, a amenajat un spaţiu pentru rugăciune. 

Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi