Naşterea Domnului – vindecarea firii umane
Scrisoare Pastorală la Naşterea Domnului a PS Antonie, Episcop de Bălţi
† ANTONIE,
Din mila lui Dumnezeu,
Episcop de Bălţi
Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare.
„Nu vă temeţi. Căci, iată, vă vestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David.”
(Luca 2, 10-11)
Cinstiţi slujitori ai Sfintelor Altare,
Dreptmăritori creştini,
Naşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos revarsă bucurie şi lumină în sufletele și în casele noastre, în întreaga creaţie. Totul s-a umplut de lumină. De aceea cântăm: „Praznic luminos, strălucit frumos /Astăzi ne-a sosit şi ne-a-nveselit, / Că Mântuitorul şi Izbăvitorul / Cu trup s-a născut, cu trup s-a născut”. Mare minune. „Singurul lucru nou sub soare”, cum avea să spună Sfântul Ioan Damaschin despre Hristos. De la facerea lumii toate se repetă, doar Hristos, Dumnezeu-omul este „singurul lucru nou”. Dumnezeu se face om din dragoste pentru om, pentru a-i oferi posibilitatea de a se face părtaş la fericirea veşnică. „Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan III, 16). Credinţa în Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne duce la viaţa veşnică.
De ce era nevoie să se întrupeze cea de-a doua Persoană a Sfintei Treimi? Prin călcarea poruncilor omul slăbise legătura cu Dumnezeu şi în el pătrunse păcatul şi moartea. Prin păcat omul a fost scos din Rai, a pierdut harul sfânt, a pierdut veşnicia şi a lunecat de la sfinţenie spre stricăciune. Omul devenise slab şi neputincios. Omul era golit de puterea care l-ar fi putut ajuta să se ridice singur la demnitatea pe care a avut-o înainte de izgonirea sa din rai. În această stare de neputinţă omul avea nevoie de ajutor. Această misiune o ia asupra Sa Dumnezeu. Din iubirea Sa pentru oameni Dumnezeu acceptă să se întrupeze, pentru ca să omoare moartea şi să deschidă calea omului spre îndumnezeire.
Întruparea Fiului lui Dumnezeu rămâne totuşi o mare taină. Este imposibil de a pătrunde această taină cu mintea omenească. Pentru noi este mai uşor să înţelegem care sunt roadele acestei taine, şi anume mântuirea omului. Unirea firii dumnezeieşti cu firea omenească deschide omului Împărăţia Cerurilor, îi deschide drumul către viaţa veşnică.
Fraţi creştini,
După ce Fecioara Maria L-a născut pe pruncul Hristos, L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle, „căci nu era loc de găzduire pentru ei” (Luca 2, 7), în multe case din Betleem îngerul Domnului s-a arătat păstorilor, care erau în ţinutul acela şi făceau „strajă noaptea împrejurul turmei lor” (Luca 2, 8). Îngerul „a stătut lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor şi ei s-au înfricoşat cu frică mare” (Luca 2, 9). Şi îngerul Domnului le-a zis păstorilor: „Nu vă temeţi. Căci, iată, vă vestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David” (Luca 2, 10-11). Îngerul le-a spus că pruncul este înfăşat şi că este „culcat în iesle” (Luca 2, 9). După ce s-au sfătuit între ei, păstorii au mers la Betleem, unde „au aflat pe Maria şi pe Iosif şi pe Prunc” în iesle, aşa cum le vestise îngerul (Luca 2, 16).
Aflăm de aici că păstorii au fost primii care au aflat de Naşterea Pruncului. De ce Dumnezeu a făcută cunoscută Naşterea Fiului Său mai întâi păstorilor? „După spusele Sfinţilor Părinţi, revelarea lui Hristos către păstori s-a făcut din mai multe motive: în primul rând, pentru curăţia păstorilor, datorată liniştii şi depărtării lor de lume; în al doilea rând, pentru că păstorii erau păstrători şi următori ai rânduielii şi al virtuţilor patriarhilor Vechiului Testament; în al treilea rând, pentru a se vedea că Hristos va fi adevăratul Păstor al neamului Israel, şi în al patrulea rând, pentru a se vedea limpede că Hristos nu i-a ales pe cărturari şi pe fariseii vicleni spre a fi primitori ai revelaţiei, ci pe oamenii simpli şi săraci cu duhul” (1). Curăţia şi simplitatea lor a făcut să le fie descoperită marea taină a lui Dumnezeu – întruparea Fiului Său. Despre importanţa curăţiei inimii ne vorbeşte Mântuitorul şi în Fericiri: „Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu (Mt. 5, 8)”. Cu alte cuvinte, doar în stare de curăţie şi smerenie avem acces la tainele lui Dumnezeu.
Iubiţi fii duhovniceşti,
Prin întrupare Dumnezeu îl vindecă pe om de moarte, de stricăciune, şi îi dă putere să lupte împotriva diavolului. După ce Dumnezeu şi-a luat asupra Sa firea umană, omul răscumpărat şi vindecat poate să revină la starea pe care a avut-o în Rai, înainte de cădere şi de părăsirea Edenului. Vindecarea firii umane înseamnă posibilitatea omului de a câştiga viaţa veşnică, de a ajunge la îndumnezeire, de a fi cu Dumnezeu. Orice vindecare este de la Dumnezeu – Izvorul vieţii şi al nemuririi. Dumnezeu vindecă toată boala şi toată suferinţa. El este Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre. Este doctorul doctorilor. El intervine şi salvează atunci când este rugat cu credinţă puternică. Medicii sunt instrumentele prin care lucrează Dumnezeu, prin care face minuni. Şi medicii de vocaţie ştiu acest lucru.
Boala este, deseori, consecinţa păcatului, care dezechilibrează relaţia omului cu Creatorul său. Vindecarea vine după ce se reuşeşte restabilirea acestei balanţe-armonii între om şi Dumnezeu. Nu putem subestima ştiinţa medicală, dar este cunoscut adevărul că nu toate bolile pot fi vindecate de chimie şi iscusinţa medicului.
Boala este îngăduită de Dumnezeu, cu scop pedagogic, pentru a ne aminti de El, pentru a ne întoarce la El, pentru a ne feri de ceva rău şi a ne aduce pe calea cea dreaptă, care ne asigură mântuirea sufletului. Boala nu este de la Dumnezeu, El ne vrea sănătoşi, voioşi şi fericiţi. Deseori izvorul bolii suntem chiar noi prin ura şi invidia pe care o avem faţă de semenii noştri. Noi suntem cauza suferinţelor noastre. Pacea şi liniştea sufletească ne-o dă doar Dumnezeu. Boala este îngăduită, câteodată, de Dumnezeu pentru a ne aminti de limitele noastre, de faptul că fără Dumnezeu nu putem face nimic, că fără El suntem slabi şi neputincioşi. Puterea, sănătatea, reuşitele sunt darurile Lui făcute omului din dragoste pentru om.
Anul acesta întreaga omenire a fost zguduită de o molimă periculoasă Covid 19, care a reuşit să înspăimânte toată lumea. La începutul acestei boli în R. Moldova, în luna martie 2020, am făcut o adresare către Preacucernicii Părinţi Protopopi şi Preacucernici Părinţi Parohi din cuprinsul Episcopiei de Bălţi în care am îndemnat la unitate şi solidaritate în lupta cu noua molimă contagioasă. Tot atunci am anunțat o colectă de bani, pentru a veni în ajutorul medicilor şi a pacienţilor care s-au infectat cu noul virus. Pandemia de coronavirus a fost un examen pentru toată societatea. A fost un examen şi pentru Episcopia de Bălţi. În această zi de sărbătoare, mulţumesc clericilor, care au arătat că sunt adevăraţi păstori duhovniceşti cu credinţă în Dumnezeu şi dragoste pentru semeni, şi mulţumesc creştinilor de rând, care au fost alături de Episcopia de Bălţi, jertfind din puţinul lor. Toţi împreună am reuşit să transmitem către societate şi semeni un mesaj plin de speranţă, solidaritate şi curaj.
Epidemii şi pandemii a diferitor infecţii contagioase au existat şi vor exista. Creştinul însă niciodată nu a disperat şi nu s-a îndepărtat de Dumnezeu. Fără a neglija ştiinţa medicală, care şi ea este de la Dumnezeu, să avem credinţă puternică în Dumnezeu, să înmulţim rugăciunea, cerând ajutorul Său în aceste vremuri tulburate de acest virus.
Preacuvioşi şi preacucernici părinţi,
Iubiţi credincioşi,
Anul 2020 a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române „Anul omagial al pastoraţiei părinţilor şi copiilor” şi „Anul comemorativ al filantropilor ortodocşi români”. Este cunoscut adevărul că astăzi, familia tradiţională este supusă unor atacuri fără precedent, acţiuni prin care se urmăreşte disoluţia instituţiei fundamentale a societăţii. Cu toţii avem datoria de a păstra rânduiala sfântă aşezată de Dumnezeu, rânduială care aduce binecuvântare peste întreaga creaţie. În anul care s-a scurs ne-am adus aminte şi de bărbaţii neamului, care, bogaţi fiind, au folosit cele materiale pentru a ajuta pe semeni şi a da slavă lui Dumnezeu. Episcopia de Bălţi a organizat câteva conferinţe în care ne-am amintit despre marele filantrop român de origine basarabeană Vasile Stroescu, care cu multă generozitate a ajutat oameni nevoiaşi şi a construit şcoli, spitale şi biserici. Episcopia de Bălţi a instituit, în memoria marelui filantrop, o bursă „Mecena Vasile Stroescu”, în valoare de 700 de lei, şi care va fi oferită drept suport material, pe parcursul întregului an de studiu, liceenilor care vor să studieze, dar care provin din familii cu venituri modeste.
Anul 2021 a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române „Anul omagial al pastoraţiei românilor din afara României” şi „Anul comemorativ al celor adormiţi în Domnul; valoarea liturgică şi culturală a cimitirelor”. Din categoria românilor din afara României facem parte şi noi, clericii şi credincioşii din canonica Mitropolie a Basarabiei. În acest an vom descoperi cât de bine este în faţa lui Dumnezeu ca fraţii să fie împreună. Vom descoperi cât de mult contează să păstrăm aceeaşi credinţă, să facem parte din aceeaşi Biserică Ortodoxă – mama spirituală a poporului român, cum o numea poetul naţional Mihai Eminescu, să lucrăm cu toţii pentru păstrarea valorilor româneşti – limba, istoria, tradiţiile strămoşeşti ş. a.
Iubiţi credincioşi,
Naşterea Domnului este o sărbătoare a luminii, a bucuriei şi a darurilor. Atunci când oferim un dar ne asemănăm cu Dumnezeu, pentru că El este Marele Dăruitor care Îl oferă în dar omenirii pe Fiul Său. Şi omenirea, fiecare persoană în parte, răspunde acestui Mare Dar prin darurile pe care le face semenilor. Să răspundem cu dragoste şi generozitate Darului lui Dumnezeu, dăruind şi noi, la rândul nostru, daruri celor din jur. Avem lângă noi multe familii care se confruntă cu lipsuri materiale şi care, poate, în acest an marcat şi de pandemie, nu au reuşit să aducă bucuria Crăciunului pe feţele copiilor lor. Să nu fim indiferenţi, să privim atent în jurul nostru pentru a duce bucuria Naşterii Domnului la cât mai multă lume.
Bucuria Naşterii Domnului o vom trăi plenar doar dacă vom fi darnici cu cei mai trişti ca noi. Aducând bucurie pe feţele lor prin darurile noastre, bucurăm pe Pruncul Hristos, iar sufletul nostru se va umplea de lumina sfântă a Crăciunului.
Vă dorim tuturor, slujitori ai altarelor şi fraţi creştini şi creştine, sărbători binecuvântate cu sănătate, pace şi bucurii duhovniceşti, rugând pe Pruncul Hristos să Vă dăruiască belşug duhovnicesc şi material, lumină şi dragoste în casele frăţiilor voastre!
La mulţi şi fericiţi ani!
Al vostru de tot binele voitor şi către Domnul rugător,
† Antonie
Episcop de Bălţi
1. Arhim. Hierotheos Vlachos „Predici la marile sărbători”, pag. 28.
