PS Antonie: „Să mulţumim tuturor pentru toate, pentru a fi sănătoşi trupeşte şi sufleteşte”

 

 
Duminică, 31 ianuarie 2021, PS Antonie, Episcop de Bălţi, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena” din satul Corlăteni, rn. Râşcani (preot paroh Valeriu Ursu).
În cuvântul rostit după Sfânta Liturghie, PS Antonie s-a referit la pericopa evanghelică din Duminica a 29-a după Rusalii (a celor 10 leproşi). Vorbind despre recunoştinţă, PS Antonie, între altele, a spus: „Vedem că din cei zece vindecaţi, doar unul s-a întors şi a mulţumit Mântuitorului. Acesta a căzut cu faţa la pământ, I s-a închinat lui Iisus şi a dat slavă lui Dumnezeu. Prin faptul că el s-a întors şi a mulţumit este semn că el s-a vindecat şi sufleteşte. Şi vedem că suferinţa celorlalţi nu era doar de ordin trupesc. Cei nouă nu au mulţumit. Când omul mulţumeşte arată că este sănătos sufleteşte. Când omul mulţumeşte creşte duhovniceşte. Când omul mulţumeşte sufletul se umple de bucurie şi lumină sfântă”.
„Să mulţumim Bunului Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El în viaţa nostră, să mulţumim părinţilor pentru jertfa şi dragostea lor, să mulţumim învăţătorilor noştri, care ne-au ajutat să obţinem un rost în viaţa noastră, să mulţumim prietenilor noştri, care ne sunt aproape, ne preţuiesc şi ne ajută dezinteresat. Să mulţumim tuturor pentru toate, pentru a fi sănătoşi trupeşte şi sufleteşte”, a îndemnat PS Antonie.
PS Antonie i-a îndemnat, de asemenea, pe cei prezenţi, să fie atenţi cu sănătatea lor şi a celor din jur în contextul noii boli de Covid-19.
În cadrul Sfintei Liturghii, PS Antonie a înălţat rugăciuni către Bunul Dumnezeu pentru încetarea noii boli molipsitoare.
Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi