PS Antonie: „Întâlnirea cu Hristos ne sfinţeşte viaţa şi bucură sufletul”

 

 
Luni, 15 februarie 2021, ziua când creştinii ortodocşi, care ţin sărbătorile după calendarul neîndreptat (stilul vechi), au prăznuit Întâmpinarea Domnului, PS Antonie, Episcop de Bălţi a oficiat, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena” din satul Corlăteni, rn. Râşcani (preot paroh Valeriu Ursu).
În cuvântul său, rostit după Sfânta Liturghie, PS Antonie s-a referit la praznicul Întâmpinării Domnului, amintind de rânduielile Legii Vechi referitor la copii nou-născuţi, de persoana dreptului Simeon, referindu-se şi la formele în care cei botezaţi se întâlnesc cu Mântuitorul Iisus Hristos în viaţa lor de creştini.
Vorbind despre întâlnirea cu Mântuitorul Iisus Hristos, PS Antonie, între altele, a spus: Ne întâlnim cu Domnul nostru Iisus Hristos, tainic, în mai multe feluri. Ne întâlnim când venim în sfântul locaş, când ne rugăm, ne întâlnim în Sfânta Liturghie, în Sfintele Taine, în Sfintele Ierurgii, ne întâlnim când facem fapte bune, când suntem de folos semenilor noştri. Şi de fiecare dată, întâlnirea cu Hristos aduce în inimile noastre pace, lumină şi bucurie sfântă. Întâlnirea cu Hristos ne sfinţeşte viaţa şi bucură sufletul. De aceea după o perioadă de frecventare a bisericii, simţim o chemare tainică de a mai merge într-un sfânt locaş, este căutarea sufletului nostru a păcii, a luminii, a sfinţeniei pe care a simţit-o la întâlnirea cu Mântuitorul Iisus Hristos”.
„Întâlnirea cu Hristos ne sfinţeşte, ne vindecă, ne luminează”, a mai spus PS Antonie.
PS Antonie i-a îndemnat pe cei prezenţi să fie atenţi cu sănătatea lor şi a celor din jur în contextul noii boli de Covid-19.
În cadrul Sfintei Liturghii, PS Antonie a înălţat rugăciuni către Bunul Dumnezeu pentru încetarea noii boli molipsitoare.
Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi