PS Antonie: „Smerenia aduce pace, linişte şi lumină în sufletul omului”  

 

Duminică, 21 februarie 2021, PS Antonie, Episcop de Bălţi, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava” din Voloviţa, Soroca (preot paroh - PC părinte Florentin Constantin Doboşeriu, consilier eparhial).

În cuvântul rostit după Sfânta Liturghie, PS Antonie s-a referit la perioada Triodului şi la parabola Vameşului şi a Fariseului. Vorbind despre virtutea smereniei, PS Antonie, între altele, a spus: „Evanghelia, de astăzi, se încheie cu versetul: „Oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa”. Paradoxal dar smerenie înseamnă înălţare. Când omul înţelege limitele sale, când nu se crede mai presus ca semenii săi, când înţelege că tot ce are în viaţa sa sunt darurile lui Dumnezeu, când înţelege că totul depinde de Dumnezeu şi de relaţia sa cu El, înseamnă că omul se înălţă, creştere duhovniceşte. Şi această stare, care este una de luminare, este rezultatul prezenţei Duhului Sfânt. Smerenia apropie pe om de Dumnezeu ca rezultat al prezenţei Duhului Sfânt. De aceea smerenia aduce pace, linişte şi lumină în sufletul omului. Acestea toate le avem de la Duhul Sfânt. Mândria dimpotrivă îndepărtează pe om de Dumnezeu. Mândria înseamnă absenţa Duhului Sfânt. Mândria tulbură şi întunecă sufletul. Omul mândru este un om tulburat, zbuciumat, care uşor întră în conflict cu cei din jur. Mândria izolează pe om de semenii săi. Starea de aroganţă diminuează puterile sufleteşti îl slăbesc pe om în faţa încercărilor şi devine slab, vulnerabil, în faţa ispitelor. Omul mândru mai uşor se îmbolnăveşte, pentru că se află singur în faţa bolii”. „Smerenia înseamnă sănătate sufletului şi trupului. Cultivând virtutea smereniei însănătoşim sufletul şi trupul pentru că ne umplem de Duhul Sfânt”, a mai spus PS Antonie.

PS Antonie a mulţumit părintelui Florentin Constantin pentru activitatea sfinţiei sale în calitate de consilier al Episcopiei de Bălţi.

Părintele Florentin Constantin a mulţumit pentru vizită şi binecuvântare şi l-a invitat pe ierarhul Episcopiei de Bălţi să mai vină la Voloviţa.

PS Antonie i-a îndemnat, de asemenea,  pe cei prezenţi, să fie atenţi cu sănătatea lor şi a celor din jur în contextul noii boli de Covid-19. 

În cadrul Sfintei Liturghii, PS Antonie a înălţat rugăciuni către Bunul Dumnezeu pentru încetarea noii boli molipsitoare.

Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi