În seara zilei de miercuri, 17 martie 2021, cea dea treia zi din prima săptămână a Postului Sfintelor Paşti, PS Antonie, Episcop de Bălţi, a oficiat, la biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena” din satul Corlăteni, rn. Râşcani (preot paroh Valeriu Ursu), în cadrul Pavecerniţei Mari, Slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul.
Vorbind despre pocăinţă, PS Antonie, între altele, a spus: „În perioada Postului Mare avem posibilitatea de a reface legătura cu Dumnezeu prin Taina Sfintei Spovedanii. Împreună cu intensificarea rugăciunii, noi suntem invitaţi să medităm şi la starea hainei sufletului nostru. În ce stare se află ea? Ştim că prin faptele noastre care sunt potrivnice voii lui Dumnezeu, noi întinăm haina sufletului şi din haină luminoasă poate să ajungă o haină de culoare întunecată. Pentru a aduce haina sufletului în starea ei de la botez, Biserica a rânduit Taina Pocăinţei. Rugăciunea şi postul din această perioadă a Postului Mare ne ajută să ne cercetăm mai atent conştiinţa noastră şi să vedem unde şi în ce chip am încălcat voie lui Dumnezeu şi să ne pregătim pentru o spovedanie sinceră şi curată. Pocăinţa ne ridică din păcat şi ne împacă cu Dumnezeu”. „Să folosim perioada Postului Mare pentru a curăţi haina sufletului nostru şi a reface legătura cu Dumnezeu”. a îndemnat PS Antonie.
Părintelui Valeriu a mulţumit PS Antonie pentru vizită şi binecuvântare arhierească, menţionând că este pentru a doua oară, când la Slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul este prezent un ierarh (prima dată a fost în 2019, în seara zilei de joi, 14 martie) şi l-a invitat pe PS Antonie să mai vină în mijlocul creştinilor din Corlăteni şi cu alte ocazii.
Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi