PS Antonie: „Maica Domnului este salvatoarea neamului omenesc”

 

Miercuri, 7 aprilie 2021, ziua când creştinii ortodocşi, care ţin sărbătorile după calendarul neîndreptat (stilul vechi), au sărbătorit Buna Vestire, PS Antonie, Episcop de Bălţi, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din oraşul Donduşeni (preot paroh Roman Botezat).  

Cu binecuvântarea PS Antonie, părintele Sorinel Palton, preot paroh în satul Soci, comuna Borca, judeţul Neamţ, România, a rostit un cuvânt de învăţătură în care s-a referit la cinstirea Maicii Domnului în Biserica Ortodoxă.

După Sfânta Liturghie, PS Antonie a mulţumit părintelui Sorinel pentru cuvântul de învăţătură şi s-a referit la cinstirea şi ajutorul pe care creştinii dreptmăritori îl primesc de la Maica Domnului.

Între altele, PS Antonie a spus: „La Maica Domnului aleargă tineri şi oameni în vârstă, femei şi bărbaţi, săraci şi mai avuţi, cei bolnavi şi cei sănătoşi, cei în necazuri şi cei în grea încercare. Ea vine în ajutor celor flămânzi, celor străini, celor neputincioşi, celor fără adăpost, celor bolnavi… Ea îi salvează pe toţi prin mijlocirea sa fierbinte către Fiul Său. Pe nimeni nu trece cu vederea. Pe toţi îi ajută, dacă este rugată cu credinţă puternică. Putem spune că Maica Domnului este salvatoarea neamului omenesc”. „Să păstrăm credinţa strămoşilor noştri, credinţa cea adevărată, să cinstim pe sfinţi, sfintele moaşte, Sfânta Cruce, pe Maica Domnului, pentru că doar credinţa dreaptă asigură viaţa veşnică”, a îndemnat PS Antonie.

PS Antonie a mulţumit părintelui Roman pentru invitaţia de a sluji în mijlocul comunităţii din Donduşeni şi i-a mulţumit pentru activitatea sa pastoral-misionară şi în calitate de consilier al Episcopiei de Bălţi.

Părintele Roman a mulţumit pentru vizită şi binecuvântate arhierească, invitându-l pe PS Antonie să mai vină la Donduşeni şi cu alte ocazii.

Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi