Joi, 15 aprilie 2021, PS Antonie, Episcop de Bălţi, însoţit de PC părinte Dorian Revenco, preot misionar în cadrul Episcopiei de Bălţi, a făcut o vizită la Spitalul Clinic din Făleşti (director Iurie Osoianu).
Clericii Episcopiei de Bălţi au dus, în dar, pentru pacienţii din Secţia de Infecţioase a Spitalului din Făleşti, produse recomandate de medici, apă, covrigi şi pesmeţi. Un dar aparte clericii au dus şi pentru doctori.
PS Antonie a spus că „prin acest gest clericii Episcopiei de Bălţi doresc să arate că sunt, în continuare, alături de medici, pe umerii cărora a căzut toată lupta cu noul virus”. „Boala încă nu a scăzut din intensitate, de aceea este nevoie să arătăm în continuare solidaritate. Unitatea ne va ajuta să trecem prin această încercare. Ştim în ce stare vă aflaţi dumneavoastră, după mai bine de un an de zile, de aflare în prima linie, în luptă cu Covid-19. Clericii Episcopiei de Bălţi se roagă pentru sănătatea medicilor şi pentru însănătoşirea celor bolnavi”, a menţionat PS Antonie. „Darurile sunt nesemnificative, mulţumirea, din partea noastră, este mare pentru tot ce faceţi pentru ca cei care trec pragul acestei instituţii medicale să se întoarcă sănătoşi acasă, pentru jertfa dumneavoastră, pentru răbdarea şi dragostea arătată pacienţilor. Vă mulţumim şi Bunul Dumnezeu să vă răsplătească cu sănătatea”, a mai spus PS Antonie.
Domnul Iurie Osoianu, directorul Spitalului, a mulţumit pentru daruri, menţionând că sunt binevenite aceste gesturi de încurajare pentru medici şi pentru pacienţi. Domnul director a îndemnat populaţia să fie atentă cu sănătatea şi să respecte recomandările pe timp de pandemie.
Doamna Lidia Vacarciuc, asistenta principală a Spitalului din Făleşti, a apreciat acţiunea Episcopiei de Bălţi, aducând mulţumiri celor care donează şi vin cu un cuvânt de susţinere către medici şi pacienţi.
Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi