Joi, 6 mai 2021, ziua când creştinii, care ţin sărbătorile pe calendarul neîndreptat (stilul vechi), l-au prăznuit pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă, PS Antonie, Episcop de Bălţi, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din satul Chirilovca, rn. Floreşti (locţiitoare stareţă – sora Maria Popa).
PS Antonie, în cuvântul său, a vorbit despre rolul sfinţilor în viaţa Bisericii şi a creştinilor şi a felicitat vieţuitorii Mănăstirii din Chirilovca cu ocazia sărbătoririi primului hram şi a mulţumit ctitorilor pentru jertfă şi ajutor.
Prezent la sărbătoare, PC părinte Ilie Munteanu, parohul bisericii „Înălţarea Domnului” din Floreşti, a vorbit despre starea pereţilor bisericii şi a curţii mănăstirii în anul 2016 şi munca enormă depusă, de preoţi şi enoriaşi, la asanarea terenului şi la continuarea construcţiei sfântului locaş.
După procesiunea tradiţională de hram, doamnele gospodine din satul Chirilovca au oferit o agapă pascală, ca expresie a bucuriei începerii sfintelor slujbe în localitatea lor, fapt aşteptat de aproape o sută de ani.
Istoric: Piatra de temelie a bisericii din Chirilovca a fost pusă în perioada interbelică, după spusele localnicilor, în anul 1925. Până în anul 1940, anul ocupaţiei sovietice, s-a reuşit să se ridice pereţii bisericii până la centura de sus. Din actele păstrate ale epocii, un sprijin semnificativ a oferit pentru biserica din Chirilovca, primul ierarh care a păstorit la Bălţi, vrednicul de pomenire Episcop Visarion Puiu. A urmat al doilea război mondial. După 1944, în acest spaţiu a revenit ocupaţia sovietică, care a adus cu sine ateismul militant, cu urmările dezastruoase pentru o societate zidită pe valori creştine şi naţionale. În timpul ocupaţiei sovietice construcţia bisericii a fost sistată şi a fost lăsată în păragină.
În 2016, prin osteneala Părintelui Protoiereu Mitrofor Ilie Minteanu, protopop de Floreşti şi a oamenilor darnici din raionul Floreşti, s-au reluat lucrările de construcţie a bisericii. Tot atunci s-a decis transformarea bisericii din Chirilovca în mănăstire.
În toamna anului 2019, mănăstirea, prin contribuţia directă a PC părinte Ilie Munteanu, a revenit în albia canonică a vieţii religioase din acest spaţiu – Mitropolia Basarabiei.
Prima Sfântă Liturghie a fost oficiată în noaptea de Paşti, 2 mai 2021. Prima slujbă arhierească a fost oficiată la 4 mai 2021, când Preasfinţitul Antonie, Episcop de Bălţi, urmaşul canonic al vrednicului de pomenire episcop Visarion Puiu, la Bălţi, a slujit la Mănăstirea Chirilovca.
Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi