Marţi, 25 mai 2021, PS Antonie, Episcop de Bălţi, însoţit de PC părinte Dorian Revenco, preot misionar în cadrul Episcopiei de Bălţi, a făcut o vizită la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi (rector – dr. Natalia Gaşiţoi) şi la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Bălţi (director Onorina Tănase Burlacu).
.Clericii Episcopiei de Bălţi au dus în dar 20 de colete de produse alimente pentru pensionarii de la cele două instituţii culturale din Bălţi.
PS Antonie, între altele, a spus că prin aceste acţiuni Episcopia de Bălţi doreşte să transmită un mesaj de mulţumire către cei „care prin jertfa lor ne-au făcut viaţa mai frumoasă, ne-au învăţat sau ne-au transmis de pe scenă lecţii de viaţă, aşa cum este ea, îndemnându-ne să fim mai buni, mai generoşi, mai atenţi la cei de lângă noi şi la problemele cu care de confruntă ei”. „În această perioadă pascală am dorit să transmitem, măcar către un număr mic de profesori şi actori, că ei nu au fost uitaţi şi că jertfa lor, de o viaţă, nu a fost în zădar”, a menţionat PS Antonie.
Doamna conf. univ. dr. Lidia Pădureac, prim – prorectorul Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi pentru activitatea didactica, a mulţumit pentru daruri şi a menţionat că darurile, cu siguranţă, le vor fi de mare folos profesorilor, care vor beneficia de ele, şi a mulţumit Episcopiei de Bălţi pentru grija arătată faţă de profesorii pensionari.
Doamna Onorina Tănase Burlacu, directoarea Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Bălţi, de asemenea, a mulţumit Episcopiei de Bălţi pentru daruri, menţionând că este un mare ajutor pentru colegii din teatru.
Gestul de filantropie pentru profesorii şi actorii pensionari din Bălţi a fost posibil cu ajutorul Părintelui Arhimandrit Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu din Arhiepiscopia Iaşilor, mare misionar în spaţiul basarabean, care a adus, în dar, pentru Episcopia de Bălţi peste şapte sute de kilograme de alimente (faină, zahăr, orez, ulei, cozonaci, caşcaval). Produsele donate de părintele Nicodim au fost transformate în 60 de colete care vor fi repartizate, cu binecuvântarea PS Antonie, în parohiile din cadrul Episcopiei de Bălţi.
Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi