Luni, 7 iunie 2021, PS Antonie, Episcop de Bălţi, a participat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, la conferinţa preoţească a clericilor din protopopiatul Piatra Neamț din cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor.
Întâlnirea a avut loc la biserica Nașterea Maicii Domnului din orașul Piatra Neamț.
În cadrul conferinţei, Părintele Episcop Antonie le-a vorbit clericilor despre viaţa bisericească din Basarabia.
Conferinţa a fost precedată de oficierea Sfintei Liturghii la biserica cu același hram (Preot Paroh Dumitru Ailincăi, fost protopop de Piatra Neamț). Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan, PS Episcop Antonie şi PS Nichifor Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. În cadrul Sfintei Liturghii, tânărul teolog Radu Ciubotă a fost hirotonit diacon.
După cum obişnuieşte Episcopul de Bălţi să ofere câte o candelă bisericilor de peste Prut, unde oficiază Sfânta Liturghie, PS Antonie a dăruit şi părintelui protopop Constantin o candelă, care să ardă la biserica din Piatra Neamț pentru unitatea neamului românesc.
Părintele Dumitru a dăruit Preasfințitului Antonie o icoană cu chipul Mântuitorului și a mulţumit pentru candelă, menționând că va arde în sfântul locaş ca semn că şi enoriașii şi închinătorii bisericii cu hramul Nașterii Maicii Domnului îşi doresc neamul românesc unit.
Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi